Atunci… cei trei veneau
ținând un triunghi de aramă
deasupra echinocțiului,
silabisind pentru ei o simfonie
de frică, în amintirea
acelor zile de singurătate.
Cuviosul urnindu-se
din această cărare pe cealaltă,
nimic important, o varietate
de fluturi exotici, o midie
noi suntem, niște roboți roșii,
alergăm, câțiva sunt prinși și uciși.
Unde să fie sensul
acestei camere clipsoidale
cu oglinzi în care sângele
picură liniștit.