nu mai sînt știri
miezul nopții alunecă în reluare
în surdină
viață și moarte reciclată nevrotic stereotipic
acvariul mare a înghițit acvariul mic
și ce dacă
se spune că iluzie e timpul
tocmai am avut-o cred
iluzia că te văd
alergînd după catargele fără soț ale marilor vacanțe
erai în rochia aceea cu mult alb și roșu în proporții necunoscute neverosimile
eu călcam apăsat pe capul nefericitului profesor
ronțăiam ultimele discuri cu Vivaldi ca pe niște biscuiți de seară
ne explodau speranțele anii
ce pereche potrivită suspinau bătrînele secretare cu ochi de macrame
apoi se făcea că deveneam turiști selenari și vindeam cafea cu arome de mango
aveam necazuri cu vizele de tranzit și cu cei o mie de copii
dar eram fericiți
în acel crater decomandat cu baie pe hol
ne ungeam cu nămol albastru pentru reumatisme viitoare și era cald
foarte cald
ne atingeam cu grijă cu foame
nu știam că uneori iluzie e timpul
invitați eram la prea multe concerte tu erai din nou tînără
iar eu din nou inteligent
era vară