Din banca mea ascult trândav rostirea,
De pe un tron curgând în valuri grele.
Răsfrânte-n ziduri, scurse pe podele,
Cuvintele își caută menirea.

Dar ce socot în gândurile mele
Sugrumă fără milă irosirea,
Căci ce vreau eu, nu ce-a cuprins vorbirea
Va mai rămâne-n suflet și în piele.

Orgoliul mut îl voi azvârle milei,
Să curm cu poftă verbul ce-a durut
Și să mă smulg din ceasul dat idilei.

Rămân să fiu ce-odată n-am putut.
De veghe stând în turnul alb al zilei
Nu-mi mai întorc privirea spre trecut.