duceam pe brațe o umbră tăioasă
pe-atunci strigătele ni se sfărâmau de orizontul absenței primare
peste noi cădeau năvoade grele de întuneric
totuși mă strecuram lucioasă
prin ultimul ochi destrămat
dincolo mă așteptau copiii nenăscuți
închiși încă în trupul tău de bărbat

duceam pe brațe o umbră tăioasă
corbii ne roteau obsesive ceruri de sânge
între timp îmi povesteai ceva ca să-mi treacă
spuneai că aveam o casă undeva sub un vis
că știi sigur un loc anume unde fiindu-ți mireasă
cândva m-ai frânt m-ai iubit m-ai ucis

acum duc pe brațe o umbră tăioasă
carnea ei mă strânge cumplit peste trup
șarpele negru mi se cuibărește în oase
și tu ești captiv într-un urlet de lup.