Îmi ingamadisem raiații portocalii pe bancheta din spate
Și ploaia prin vene,narcotic injectat din seringa realității direct în sistemul circulator
Asta seara, am vrut să dormi în iarba verde a ochilor mei
Dar mâinile n-au ajuns sa-ți îmblanzeasca pandantivul cu lei
Am coastele ca niste gratii abstracte; mă ascund in spatele lor de privirele trecatorilor
Nu sunt femeia care pe ei ii asteapta.
Prin nasturii hainei las doar căldura trupului să treacă
O imprăștii în jurul fantanii de la Universitate
Expir un fel de abur mirosind a pâine proaspata
Pe care-l înghit pofticiosi aurolacii
(Statuile ude și negre au epiderma unor cai asudați.)
Asteptarea îmi intinde pielea ca panza pe o umbrelă dechisă
Coastele se vor desface brusc
Nu știu de sub ele ce o să crească.