Cercetatoare
privirea cerbului ranit adastra peste zare
ca mi se face trupul un urlet de caine
pornind dupa prada ca parca spatiul s-a inchis
in rana lui si in durerea de maine aidoma
imbratisarii dintre pamant si apa cand
Noe inca mai cauta Araratul –

oh, tu cel ce versi asemenea imagini
cum pot intra faptele in tine si cum lasi
atata culoare sa curga
ai mila de iarna asta care sta precum o cucuvae
si tot clipeste si tot clipeste ca un far
uite-o acolo ratacita printre stancile gaunoase
unde-si are salas vanatorul.

Lupul tot alearga prin prezentul sau
ziua si noaptea nu-l desparte de sine
ci mai degraba hrana



aidoma urletului sau
somnul imi sapa prin trup musuroaie
de cartita
pe care tot asez la cruci
in amintirea celor plecati din mine

Ai ce spune acum timpule
doar e iarna si zborul pasarilor lasa
tot mai multe amprente pe armura ta
cea neincheiata
cat de fantastica ti-i imitarea miscarii
si cat de naiv sunt ca ti-o arat
cand la geam arunc privirile
si nasc alte imagini, alte-ncrengaturi de gesturi
sonore
care-apoi ma vor insoti.
E iarna iarasi,
copilariile s-au ingramadit cu toate
la gura sobei si mai tresar din cand in cand
asa aiurea, de necaz, ascunzand
lacrimile
e iarna, si se zbate cineva la poarta casei
poate e vantul,
poate e doar un somn ce va sa vina
de glasul unui obosit.