Așa cum stăteai
Întinsă pe sofa,
Cu bustul feciorelnic dezgolit
Ca un nud în pregătire
Þi-am spus :
Vino te rog.
Vino pâna la castelul din vale...
Poate n-au plecat
toate vestalele copilăriei
Poate n-a crescut iarba-ngălbenită
printre dalele primăriei.
Ușile rămâneau deschise
În marile săli
Cheia ruginise nerotită
În ivărul porții masive.
Vântul flutura in ferastră albe valuri.
Prima dimensiune a timpului rămânea
În urmă.

Fugim amândoi;
-Valea se înclină sub pașii noștrii , verticală-
Fugim.
Pe pântecele adipos al dealului
Printre mestcenii crescuți neverosimil
Paralel cu cerul (binecrescuți)
Urmele rămân adânci
În cutele noroioase
De frunze putrede
Iar noi înaintăm dezinvolt
Pe coordonata verticală a timpului.
-Nu e cădere
E existența noastra verticala_
Și fugim amândoi
Printre mesteceni
Spre turnurile țuguiate
(ca niște buze)
Spre poarta străjuită de leii din piatră :
Poate , poate.
Poate vom întâlni acolo
A treia dimensiune a timpului.

Așa cum vei sta
Ca un nud în pregătire
Zice-voi :
Vino să dăm o fugă până la castelul din vale
-Tu te vei ridica într-un cot ;
profilu tău va fi decupat în lumina vitraliilor-
Vei zice : Da...
Da' așteapta un pic
Să-mi pun corsetul de sticlă
al realității.