Bang !...Bang !...Bang !
Geamătul tălăngilor
aprinte-n
suflete fără căință
candele de recunoștință.

Iubitori de neam și datini,
în alb și negru îmbrăcați,
disting a zilei și nopții față.
Au cruci din coarne
la chimire,
iar la răscruci de drumuri
sapă fântâni,
spre pomenire.

Înțelepciunea
se plimbă-n rădăcini
prin stână;
Izvoare buciumă cu dor de viață.
În vatră,
baci îngenuncheați își cer iertare
turmei.
Și după ce sărută glia,
doinind cu-alai de nuntă
străpung,
ca o săgeată de lumină, zarea.

În noaptea aureolelor creștine,
sub geana cerului,
pătrund cu gândul tâlcul ascuns
al stelelor.
Ei primii află de la îngeri
că-n iesle
s-a născut Mântuitorul.

Din vremea încremenită-n așteptare,
e timpul să veniți
oieri destoinici,
spre
noi—-biete ființe,
plute profitoare,
numai din humă,
pe-oglinda vremii curgătoare!






ș