Din indian în indian răsare soarele
printre rămășițe de curry și bere
din doi în doi englezi unul bea
altul se-mbată să uite de rușinea celuilalt
din moschee-n moschee nu se mai văd bisericile
creștinii nu mai au casă
ce-s ăia creștini, întreabă o fată
își cumpără prezervativul și fuge
nu e timp de pierdut
dragostea.

Din când în când mai moare un om
de ce dormi, dumnezeule
unul din dumnezeii noștri înghesuiți prin altare
alături de sticle cu whisky și caviar
ia-mă de mână și spune-mi eu
Nietzsche zicea mereu că bărbatul este superior
de ce ne-ar mai trebui femei
nu ne mai trebuie bărbați
nu mai vrem părinți
Ce-i aia familie?

Din vreme în vreme se mai înalță stingheră o rugăciune
și fumul unei lumânări stinse de frică
de a nu-l vedea cineva și-ndrăzni o alta

Mereu
dar mereu plouă
plâng sfinții că le-am închis pământul
i-am agățat prin biserici ca să dăm vina pe ei
iar pe Dumnezeu l-am scos din inimi pe motive de spațiu
încet, fără ca noi să băgăm de seamă
ne pleacă îngerii, ne fug copiii
de mână

și noi am învățat să ne tăcem orbirea
care mai de care mai bine