îmi spui mi-e dor de lucrurile simple
de atingerea genelor în dansul nebănuit
și chiar de odihna mâinii la tâmplă
nici o amintire nu mai respiră aici

tu cu stăruința cu care îți construiești începutul
eu închipuind un țipăt acolo unde se va naște cineva

din când în când în serile noastre comune
se mai întorceau câte unii din călătorii fantastice
înspre tine flacăra lumânărilor stinse de vânt
și mai departe undeva pe întinderea pietroasă a apei
un pescar rătăcit și năvoadele zugravilor de himere
întinse pe pământul înțesat cu amprente
am fost și aici și aici și aici
am hoinărit îndelung purtându-te în mine matern
mi-am desenat pe buze chiar și zâmbetul
dar astăzi despre toate acestea
nu se mai poate povesti nimic

într-o bună zi
vom învăța să pictăm imaginarul