trup din trupul pământului
copacul binelui și al răului își destramă coroana
într-un fel de yin-yang vegetal,
suspendat involuntar peste marginea de sus
a luminii.
rădăcinile îi mimează pasager descompunerea în mirul
și mirarea tăcerilor

cu un ochi adulmecă înserarea,
ca o pasăre pe moarte cerul se întinde moale către nu știu unde
și nimeni nu știe,
mereu cu un pas înaintea nopții
luna își cheamă pe nume copiii cu sufletul tăinuit în stele

în celălalt ochi i se urcă încet o furtună,
pleoapa îi tremură clar-obscur,
cercuri aburite de neliniști îi strâng tot mai mult
irisul incandescent

hăituit ca un fugar timpul se pierde, subțire,
scâncet obosit pe buzele pietrelor,
până la marginea atemporală a mănăstirii de lacrimi
încă neplânse

născătoare de întrebări
cupa vieții așteaptă botezul iubirii,
prizonieră acestor lumi inseparabile








Notă: Pictura a fost preluată de pe www.allposters.com