te puteai aștepta la orice
să înflorească blândele celule corticale
(starturi cenușii în care memoria se furișează după legi subtile)
aveai o taină o aripă și absența mea permanentă strecurată sub unghii
se putea întâmpla orice
să ne înghețe citoplasmele în somn
să se destrame în schije ascuțite aceste rotunjimi esențiale
(nuclei încercănați și grei)
ce crudă eliberare
cât de ușoare au devenit trupurile noastre arămii albe albăstrii
în lumina întunericul noaptea ziua aceasta în care am început a ne teme
ce bucurie stranie să plângi în mijlocul lucrurilor cu lacrimi roz bombon violete verzi
ce înspăimântătoare sărbătoare a gameților zâmbind sub criogenice dimineți
doar pentru că
tu ai spus „da” cu o infinitate sau două mai devreme