am ajuns la mijlocul podului
aici se spune că ar trebui să mă simt bine în siguranță
un fel de bărbat
oare de ce îmi vine să vomit mai degrabă
mă simt un cal asediat la A4
megafoanele îmi strigă genealogia
numele ricoșate în piept
mă încarcă de dispreț ca pe o baterie NiCd
zvîcnesc icnesc trăiesc încă ba chiar vorbesc
la capătul podului arde precum un gît elegant de girafă
imitație de dali cu defect
același fum negru pretutindeni în fiecare colivie toracică în fiecare servietă diplomat
soarele se scarpină cu o scoică pînă la sînge apoi
începe să plouă cu femei pe asfaltul uscat
mă întreb dacă e doar începutul sau va urma al doilea război part time
pe direcția Rosh Hashanah Ramadan vin copii cu cărucioare pline de cărți
ne schimbă amintirile cu cele fără duminici și boli exotice
apoi pleacă vorbind o japoneză stricată și rîd
acum ploaia a stat
ne amăgim cu ceața zilei de mîine
ca și cum podul ar mai avea ceva de învățat