a te descotorosi de o haină veche,
poate părea, la o primă vedere,
un lucru nebănuit de
mult aducător de viață,
un fel de cais înflorit în mijlocul iernii,
o inspirație adâncă, disperată, de aer rece, muntos,
pe străzile unui oraș ambiguu,
cufundat in gri…

poți spera doar ca, azvârlind-o,
zgomotul clanței
să nască o iederă sălbatică,
ce să sugrume crâncen
amintirea ei,
amuțind-o pentru 5, 7 veșnicii.

....închid ușa camerei
cu un aer stângace, voit victorios.
înăuntru , munții se fac tot mai mici,
biserica neagră tot mai neagră,
iar “brașovul fără tine “tot mai “mort”.

trist….
scrinul vechi si strâmb
păstrează jidoveste
parfumul stătut din vechiul strai
un fel de monedă de schimb
pentru răgazul sufletului meu
de peste …5…7…eternități.

…pastrează umbra umerilor
bucurându-se in mijloc de verde crud
…mâneca dreaptă ridicată
la plecarea unui tren
apoi ascunzând un chip
aproape cunoscut,
cu un gest de leoaică,
aproape tânără,
aproape iubirea.