te voi striga atat de soptit
pe nume incat pleoapele tale
vor clipi pret de o
bataie de inima, iar mainile
noastre se vor impreuna
doar un anotimp ales
la intamplare.

carnea buzelor noastre va
scrasni a lumina, iar
toate sarutarile
tinute in insectare se
vor ingalbeni a uitare.

timpul nu ne mai vede,
poate nici nu ne mai aude,
plangem la capataiul lui
sperand ca va fi inmormantat
cu onoruri si ucis fara dureri,
intre timp ne tinem de mana
mergand fiecare pe drumul sau.

astfel, urcat pe schelaria
inimii mele aflata in renovare,
ca un desert cu fantani secate,
as bea din nou apa aceea
a bucuriei zilei de ieri,
dar amintirea ta amara
strica tot gustul apei.

setea imi va fi epitaful
si chipul tau crucea de la
capatai, cuvintele daruite tie
vor fi prohodul si daca voi
da foc sufletului voi avea
mii de lumanari cu miros
de tamaie.

dar daca trebuie sa ma
ingroape
vreau sa ma inmormanteze
in tine ca lumea sa daruiasca
flori la mormantul
iubitului necunoscut.