Nemurire

De sânge hainele îmi sunt stropite,
Culoarea feței tale putrezite,
Ești ca o piersică de viermi mâncată
Ești moartă, vie, nu contează.

Culoarea străvezie a ochilor tăi,
Mă furnică pe sub piele și îmi dă fiori.
În jurul nostru e o liniște apăsătoare
O bufniță se pregătește de cântare.

Sinistrul loc parcă e viu,
Își mișcă umbra prin pustiu.
Se aude un cântec de vioară
Ce creierul în menghină-l apasă.

Încerc cu greu să mă ridic
Parcă am oasele de gumă,
Le trag cu mâinile dar nu le simt
Parcă nu vor să mă ridic.

O ploaie caldă se așterne peste noi
Și mă lovește cu putere peste față.
Mă trage lângă tine înapoi
Să te mai privesc o dată.

Parcă mi-e sete de ceva
Să fie vin sau bere?
Mi-e sete când mă uit la tine
De sângele din ale tale vene.

Parcă nu mai sunt eu,
Privesc prin ochii altcuiva
Simt cum mor încet în mine
Și mă transform în altceva.

M-ai virusat cu al tău sărut?
M-ai condamnat la nemurire?
Tu râzi acum dar ai uitat
C-ai fost și tu la fel ca mine.

Și dacă așa va fi să fie
Eu crucea aceasta o voi purta
Mi-ai dat sărutul nemuririi
În veci eu nu te voi ierta.