Imi pun mereu întrebarea, cât sunt de liber. Pot oare să fac ce vreau? Adevărul este că nu stiu. Am aflat că am niste drepturi pe care legea ar trebui să mi le apere si de la aflarea lor au fost multe situatii care m-au pus in dificultate si care mi-au dat de gandit. Aud că pot spune orice, adică am libertate de exprimare, dar sunt sigur că dacă ies in stradă si strig cuvinte obscene voi fi arestat. Atunci, cât sunt de liber? Asta este numai o intrebare, pentru că dacă mă gândesc la toate drepturile pe care le stiu, la fiecare mi-am pus câte o astfel de întrebare. Asa că m-am hotărât să aflu adevărul despre aceste drepturi pe care - se pare - că le am. Hotărîrea este rezultatul unui semiesec pe care l-am avut atunci când am vrut să scriu un eseu despre drepturile omului. In acel eseu se vedea cât de nesigur sunt si se observa că imi exprimam opinia despre lucruri pe care nu le cunosteam si pe care credeam că le stăpânesc.

Asa că, m-am pus pe treabă si am inceput să studiez. Am sistematizat totul. Mi s-a părut firesc să văd mai întâi definitia exactă a drepturilor si am găsit într-un dictionar general al limbii române o definitie multumitoare:


"Drepturi = Totalitatea regulilor si normelor care reglementează relatiile sociale intr-o societate dată."


Am observat că drepturile se referă la relatiile dintr-o societate, asa că am căutat si definitia cuvântului societate si iar am găsit ceva interesant.


"Societate = Totalitatea oamenilor intre care exista anumite relatii, in temeiul unor legi comune."


Observ că o trasătură definitorie a societătii este constituită de relatiile dintre oamenii care formează respectiva societate, asa că, imi dau seama imediat de importanta drepturilor, din moment ce acestea reglementează relatiile sociale. Până aici eram teribil de multumit pentru că, în sfârsit, stiam si eu ceva sigur: la ce folosesc drepturile. Devenisem constient de importanta lor. Acum, plin de "elan muncitoresc" m-apuc să citesc ceva despre drepturi. Am început cu opinia lui Marx referitoare la drepturi. Eram foarte curios, doream să citesc ceva mai amplu despre opiniile lui Marx pentru că el a fost parintele comunismului si am auzit de foarte multe ori că teoria lui Marx, din care s-a dezvoltat si comunismul, pare perfectă pe hartie dar nu se poate pune în practică.

După o lectură atentă îmi dau seama că Marx era împotriva drepturilor dând o nouă interpretare dreptului de libertate ca fiind un drept care separă pe om de om. Nu m-a impresionat opinia lui, ci m-a impresionat modul in care a combătut drepturile si argumentele pe care le-a adus. Dacă un ignorant citea scrierile lui Marx, fără să aibă deja formată o opinie privitoare la drepturi, eu cred că imediat ar fi îmbrătisat opiniile marxiste, dar dacă avea însa, o părere, prima reactie era să-si dovedească corectitudinea opiniei lui, bineînteles incercând să combată ceea ce era neconcordant opiniilor lui Marx. Spre exemplu, Marx respinge egalitarismul teoriei drepturilor pentru că, in opinia lui, acesta sfârsea prin a recunoaste inegalitătile dintre indivizi.

Tot ce-i posibil dar eu nu citisem decât o singură opinie si mi-era greu să cred că numai Marx are o părere referitoare la drepturi asa că am continuat. Parerile lui Thomas Hobbes, au fost urmatoarele pe care le-am citit, si am rămas impresionat la început. Hobbes vorbeste despre un asa-zis drept al naturii care are următoarea definitie:


"este libertatea pe care o detine orice om de a-si folosi propria putere in felul in care va dori el insusi, pentru conservarea naturii sale; adica, a propriei sale vieti; si prin urmare, de a face orice va putea concepe prin propria sa judecata si ratiune ca fiind cel mai potrivit mijloc pentru aceasta."


Am rămas de-a dreptul trăznit. Eu căutam să inteleg ce sunt drepturile si uite că citesc fraza asta care mi se părea că sintetiza toate drepturile pentru că din el pot fi derivate toate celelalte drepturi. Si atunci vine intrebarea fireasca; de ce trebuie să am n drepturi când pot avea unul singur care le include pe toate? Mi se părea că facusem o descoperire asa de importantă, încât nu mai stiam ce să fac de bucurie. Acum aveam răspunsuri la toate intrebarile (cel putin asa credeam). Puteam să raspund mereu legandu-mă de acest drept pe care eu il consideram absolut.

Bucuria n-a durat prea mult, pentru că am găsit in excelenta carte a lui Michael Freeden, Drepturile, o dezbatere a acestui drept care este considerat deopotriva corect si eronat. Nu mai discut de ce este considerat corect pentru că la prima vedere nici n-are cum să pară altfel. Am spus mai devreme că toate drepturile din "Declaratia universala a drepturilor omului" pot fi derivate din acest drept al naturii emis de Hobbes. Ceea ce n-am observat însă, este faptul, că din acest drept pot fi derivate si alte drepturi decât cele din declaratie, asa că observ, că de fapt, dreptul iti dă o libertate absolută, mai ales că nu există un criteriu independent de apreciere a valorii relative a actiunilor orientate de către drepturi atunci când acestea intră in conflict unele cu altele.

Si uite asa, s-au transformat raspunsurile mele în si mai multe întrebari.

M-am tot gândit la primul meu contact cu notiunea de drepturi ale omului si nu puteam să-mi amintesc când a avut loc. Si deodată mi-am adus aminte de revolutia franceză din secolul 18 si de sloganul acela faimos : "libertate, egalitate si fraternitate". Ce vremuri! Tin minte că profesoara ne repeta acest slogan aproape obsesiv, de parcă din toată lectia sloganul acesta era cel mai important. Nu mai stiam toate detaliile acelei revolutii, desi imi aminteam o parte din numele sonore implicate in acea revolutie, cum ar fi Robespierre sau Danton, asa că, am găsit repede o carte de istorie universală si am început să citesc despre revolutia franceză si d-abia atunci am înteles de ce era asa de important acel slogan. Oamenii aceia nu aveau nici unul din acele trei lucruri pe care ei le repetau cu atâta frenezie. Erau constienti că le apartineau si supărati pe conducătorul lor că nu le oferea ceea ce de fapt trebuia să fie al lor. Am realizat incă o dată, că poporul se conduce singur si că, de fapt puterea apartine majoritătii. Francezilor le-a luat cam mult timp până au inteles asta, dar vorba aia : "mai bine mai târziu, decât niciodata". Reamintindu-mi de acest moment crucial din istoria lumii mi-am dat seama ce norocos sunt că trăiesc într-o tară democratică, apoi revenind la drepturile omului pe care tot încercam să le studiez nu mai mi se părea asa o tragedie că nu le inteleg. Din moment ce ele sunt discutate în strânsa relatie cu democratia, eram sigur că sunt un lucru bun.

Dar ceva avea să-mi umple mintea cu noi întrebari. Acel ceva sau mai bine zis cineva are si un nume, Jeremy Bentham. Acest domn nu numai că a fost împotriva declaratiei franceze a drepturilor din 1791 (declaratie dată în urma revolutiei franceze) dar a si încercat să demonstreze pe textul acestei declaratii, deci intr-un mod stiintific, aspectele gresite ale declaratiei. De fapt acesta considera declaratia, cu totul, o greseală, pentru că în opinia lui "nu ar fi trebuit să se incerce (nici o Declaratie a Drepturilor Omului), sub un asemenea nume si cu un asemenea scop". Bentham a prezentat drepturile naturale ca pe o reductio ad absurdum. Acesta mai spunea despre drepturi: "Dreptul, substantivul drept, este copilul legii : din legi reale apar drepturi reale, insa din legi imaginare, din legile naturii… apar drepturi imaginare".

Vă dati seama ce fel m-am simtit. Din clasa a VI-a declaratia aceea a drepturilor omului, care venea să concretizeze lupta francezilor într-un rezultat pentru care meritase să se lupte, m-a impresionat enorm, si după ce am recitit lectia despre revolutia franceză din secolul 18, am devenit plin de încredere si sperantă. Nu mă mai interesa corectitudinea drepturilor omului. Dacă intr-o zi am fi descoperit că sunt incorecte, puteam să le schimbăm chiar dacă cineva s-ar fi impotrivit. Mi se părea că o lupta mareată ca lupta francezilor poate avea loc in fiecare zi dacă este neapărat nevoie, si acum, vine acest domn despre care nu am mai auzit până acum si dă totul peste cap.

Este prima dată când intâlnesc un subiect despre care nu pot sa-mi formez o opinie personală. Nu pot să spun dacă această declaratie universala a drepturilor ne este folositoare sau nu. Tot ce pot să fac este sa formulez anumite concluzii care nu fac decât să sublinieze incapacitatea mea de a judeca într-un mod absolut si de a fi sigur că am dreptate.

Pentru mine drepturile ar trebui să fie un invelis protector. Imaginati-vă că drepturile sunt ca o cupola mare de sticla care vă acoperă. Nu ar trebui să vă deranjeze. Sticla este transparentă, iar cupola este construită in asa fel incât să te afli mereu în centrul ei. Deci, nu te incomodează cu nimic. Să ne gândim la aspectul de transparentă al cupolei. Observăm, cu ajutorul ochilor, că această cupolă este transparentă. Dar fiecare poate vedea diferit. Cineva poate să nu vadă prin cupolă sau să spună că nu-i convine cupola pentru că deformează spatiul care se află in spatele ei. Perceptia vizuală este relativă la persoană, asa că si proprietatea de transparentă a cupolei este si ea relativă. Acum dacă substituim cupola de sticlă cu "Declaratia universală a drepturilor omului" ne dăm seama de relativismul proprietătilor acestei declaratii.

Intr-un fel era de asteptat. Lumea noastră este caracterizată în primul rând de acest relativism. "Totu-i relativ" spunea Einstein. Aceste drepturi apartin lumii noastre, asa că era de asteptat ca aceste drepturi să nu fie absolute, să nu fie intelese de toată lumea la fel.

Ceea ce mă surprinde insă este faptul că ele sunt referite ca ceva absolut. Au fost emise ca fiind legi absolute si în unele tări (de exemplu S.U.A) sunt folosite ca legi absolute, o parte din drepturi sau chiar toate, fiind incluse in constitutie.

Când am început să mă documentez cu privire la drepturile omului am vrut să-mi răspund la anumite întrebări. Asta era scopul meu principal : să-mi găsesc un răspuns la fiecare întrebare sau la cât mai multe dintre ele. Nu stiu în ce măsură am reusit să răspund la acele întrebări. Ceea ce stiu cu sigurantă este că acum am de trei ori mai multe intrebări decât atunci când am început să studiez această problema.