Avea liniștea numerelor și a cifrelor și de câte ori făcea totul încet, îmi spunea ca se va întoarce de unde a venit și nu o să fie prea ușor. “Dar de ce?” “Pentru că doar o inimă ai și trebuie să o împarți de câte ori aduni, cu sufletul te obisnuiești mai greu. Uneori îl vei ignora pentru că o să fie calea cea mai ușoară, pentru că tot ceea ce suntem noi caută un sfârșit, deși nu-l vom avea” și mă punea să descopăr, cum să găsesc atunci când am nevoie, era ca un secret pe care trebuia să îl păstrez, apoi ne priveam în oglindă și mă gândeam că dacă este atât de bun cu mine, nu îmi va face niciodată rău, ba chiar mă va schimba pentru totdeauna, fără să mai irosesc și îmi va arăta încotro, dar el băga degetul în gură și ”pe aici nu bate vântul nepoate, e prea puțin”.Nu îi plăcea să se auda tare, îi plăcea să țină pielea descoperită cât mai aproape, doar așa îi simțea pe cei care merg rătăcind pentru o pingea, un flec, o pereche de pantofi, un bilet dus-întors și dacă treceau prin fața casei lui, tot ce trebuia să facă, era să își aducă aminte cum îi cheamă și cât le-a cerut ultima oară pentru un miracol.

...