Bunicii mei adevărați au fost deportați și uciși la Auschwitz. Soarta a făcut ca în primii ani de viață să petrec mult timp cu soții Friedmann, pe care i-am îndrăgit foarte mult. Înțelepciunea și afecțiunea lor a lăsat urme adânci în viața mea și cred că și eu am adus un strop de veselie în căminul lor lipsit de copii și nepoți. Așa s-a întâmplat că i-am adoptat de bunici.

Înmormântare la Câțcău

În miezul verii lui 1977 o mână de oameni ne adunaserăm în curtea Căminului de bătrâni de la Câțcău, pentru a-l înmormânta pe Nándor Friedmann. Îi supraviețuise zece ani soției sale, Erzsi, care decedase brusc într-o călătorie la Budapesta, în toamna lui 1967. Își dorise enorm să vadă orașul după care tânjise decenii de-a rândul și emoțiile i-au fost fatale. Prietenele au îngropat-o acolo; era prea complicat să o aducă acasă, la Cluj. Nándor n-a avut forța să meargă la înmormântare și nici nu i-a mai văzut mormântul vreodată. Timp de un deceniu se ținuse bine și se gospodărise singur, deși având inima sensibilă și suferind de ulcer, toată viața fusese îngrijit și servit de soție. În primăvara lui 1977, la 81 de ani, a căzut la pat și nu s-a mai înzdrăvenit. Accepta cu greu vreo îngrijitoare sau infirmieră în preajmă și nici unul dintre prietenii apropiați nu avea condiții să-l găzduiască. Atunci s-a pus problema internării într-un azil de bătrâni. În anii aceia toate căminele de bătrâni (în care condițiile erau destul de precare) erau administrate de stat și internarea unui vârstnic se făcea destul de anevoios și cu pile. În căminele comunității evreiești condițiile erau incomparabile. Prietenii i-au propus alternativa internării în căminul de la București sau de la Arad, dar Nándor Friedmannn a refuzat, spunând că el se botezase înainte de a se căsători cu Erzsi și nu voia să fie înmormântat după alt rit decât cel reformat, al soției. În final s-a optat pentru căminul de bătrâni amenajat în clădirea unui conac din Câțcău, o comună așezată între colinele molcome de pe valea Someșului. Înainte de a-și părăsi locuința din Cluj m-a rugat să discut cu preotul Horváth , profesor la Facultatea de Teologie Protestantă și vechi prieten, și să-l rog să-i facă slujba de înmormântare. L-am căutat pe preotul Horváth care mi-a răspuns că era de acord, dar că ținând cont de vârstă, e mai probabil ca Nándor să participe la înmormântarea lui…
Și iată că la nici trei săptămâni de la internarea la azil, preotul și profesorul Horváth, trecut de 85 de ani, era alături de noi în curtea conacului de la Câțcău. Personalul căminului de bătrâni, obișnuit ca aparținătorii să nu prea vină la înmormântare, pregătise mortul și îl așezase în sicriul ferecat care aștepta pe o masă, în curtea conacului. Ne-au adus la cunoștință că groapa era deja săpată și ne-au arătat cărarea care urca spre cimitir. Sicriul a fost încărcat pe o căruță și micul nostru convoi, în frunte cu bătrânul preot reformat, a pornit în urma lui. După o bucată de drum am zărit un pâlc de pietre tombale, risipite prin iarba înaltă. Părea un cimitir abandonat, neîngrădit și fără morminte noi. Ajungând mai aproape am observat că era cimitirul evreiesc al satului, unde nu se mai făcuseră înmormântări de câteva decenii bune. Evreii din sat fuseseră deportați la Auschwitz și muriseră acolo. Cei câțiva supraviețuitori părăsiseră satul după război. Groapa proaspătă se căsca la umbra unui copac. N-am aflat niciodată dacă venerabilul preot reformat și-a dat seama că era un cimitir evreiesc sau credea că era un cimitir reformat, dat fiind că pietrele tombale reformate sunt tot fără cruce. A ținut un discurs funerar scurt și impresionant, în care a îmbinat învățături din Vechiul și Noul Testament; apoi bulgării de pământ au acoperit sicriul și noi ne-am întors la Cluj, lăsându-l pe Nándor Friedmann să-și doarmă somnul de veci în cimitirul evreiesc din Câțcău. Cine s-ar fi gândit că avea să ajungă să fie îngropat aici ? Ce se alesese de familia Friedmannn ?

Dragostea învinge barierele religioase

Erzsi și Nándor Friedmann s-au întâlnit după primul război mondial. Ea provenea dintr-o veche familie de intelectuali maghiari din Oradea. Bunicul ei dinspre mamă, István Szakáts, fusese medic, iar tatăl, Ferenc Bodó, inginer de căi ferate. Familia Bodó a avut șase copii, cinci băieți și o fată - Erzsi. Băieții au îmbrățișat cariera militară, medicina, avocatura și ingineria, dar tatăl nu era destul de modern în concepție, pentru a-i permite să urmeze o facultate și fiicei, sale care vădea toate calitățile pentru asta. După primul război mondial Erzsike n-a mai acceptat să rămână acasă, așteptând pretendenții, mai ales că nu o atrăgea deloc alternativa căsătoriei cu un colonel tomnatic. S-a decis să ducă o viață independentă și s-a angajat funcționară la fabrica de bere din Turda. Aici s-a îndrăgostit de un tânăr contabil evreu, Nándor Friedmann, originar dintr-o familie de proprietari de păduri și întreprinderi forestiere, din părțile Năsăudului. Tânărul se distinsese pe frontul italian, în primul război mondial. Relația lor a stârnit indignarea ambelor familii. Familia Bodó, cu tradiții reformate de câteva secole, nu concepea ca fiica lor să se mărite cu un evreu. Familia Friedmann se împotrivea atât de tare acestei relații, încât tatăl lui Nándor i-a dat fiului o substanțială sumă de bani pentru a-și părăsi iubita și a emigra în America. Tânărul a cedat ispitei și s-a dus până la Hamburg, dar n-a avut puterea să se îmbarce către Lumea Nouă și a revenit în țară. Erzsi n-a aflat niciodată dea această aventură, întrucât în tot acest răstimp crezuse că iubitul ei era în concediu la Năsăud pentru că primea regulat cărți poștale scrise dinainte și expediate de un frate al lui Nándor.
Tinerii s-au căsătorit, cu riscul dezmoștenirii lui și al renegării ei, deși Nándor se botezase de dragul logodnicei sale. Au avut doi fii Pali și Ferkó și au dus o viață frumoasă și tihnită, lipsită de griji materiale; mai întâi la Turda, apoi la Cluj.

Salvarea celor dragi – o sarcină imposibil de îndeplinit
După izbucnirea războiului s-au pus în aplicare legile rasiale care au afectat și familia Friedmann, în ciuda faptului că atât Nándor cât și băieții erau botezați.
Tragedia a început în primăvara anului 1944, după ocuparea Ungariei de trupele germane, când Erzsi trebuia să găsească o soluție pentru a-și salva de la deportare soțul și fiul cel mic; cel mare fusese luat în detașamentul de muncă, dar tocmai în acele zile, a evadat de la garnizoana din Someșeni, împreună cu doi camarazi. Nándor era internat în spital, operat de ulcer. Erzsi s-a adresat fratelui ei, colonelul, dar acesta a refuzat să-i acorde vreun ajutor. În final, cu ajutorul unui medic inimos, a reușit să-și ascundă soțul într-un salon de spital. Fiul ei cel mare, Pali, și ceilalți doi evadați au găsit refugiu prin bunăvoința lui Lenke Gáll, o veche cunoștință, care i-a ascuns în pivnița casei sale de la periferia Clujului, pe malul Someșului.
Pentru salvarea fiului cel mic, Ferkó, care avea doar 15 ani, Erzsi își pusese nădejdea în biserica reformată, mai ales că ani de zile activase în cadrul asociație femeilor reformate. Din păcate nu a primit nici un ajutor de la episcopie, astfel încât nu s-a putut opune internării lui Ferkó în ghetou. Era decisă să-l urmeze îndată după ce va fi aranjat situația soțului bolnav, dar evenimentele s-au precipitat și băiatul a fost deportat la Auschwitz.

Hotel Friedmann
În vara anului 1945, când au început să revină supraviețuitorii, Erzsi își aștepta fiul în gară, la fiecare garnitură de tren. După ce a înțeles că Ferkó nu avea să revină niciodată, s-a dedicat ajutorării tinerilor sosiți din lagăre și nevoiți să-și reînceapă viața fără părinți, fără locuință, fără mijloace de trai. Printre ei se numărau și părinții mei Sara și Imi Székely. Un fragment din cartea mamei „Surica, fiica Evei”, descrie atmosfera din casa familiei Fridmann.
„După război nici familia Friedmann n-o mai ducea atât de bine. Tanti Erzsi era funcționară la cooperativa Metalul iar Nenea Nándor se lansase în comerțul en gros cu articole de fier, deși toată viața fusese expert contabil. Curând a dat faliment și a fost nevoit să se angajeze ca și contabil la Uzina Electrică.
În locuința spațioasă din clădirea de pe fosta stradă Kossuth nr. 32, familia Friedmann găzduia 10 – 12 tineri. Au pus la dispoziția băieților trei din cele patru camere, iar ei împreună cu fiul lor Pali, care era student, s-au mulțumit cu dormitorul și bucătăria. Băieții care dormeau câte doi-trei pe divane sau pe jos, au găsit și o denumire potrivită acestei locuințe în care domnea o atmosferă plăcută: „Hotelul Friedmann”. Unii dintre locatari erau elevi, alții lucrau deja. În timpul liber organizau seri de lectură, de recitări sau de muzică. Adesea și noi, fetele, mergeam în vizită la ei. Doi băieți, Bubi și Czaia, cântau foarte frumos la vioară. Din când în când, Tanti Erzsi ne aducea câte o oală mare de cartofi fierți în coajă, pe care băieții îi înfulecau cât ai zice pește. Tanti Erzsi și Nenea Nándor împărtășeau toate bucuriile și necazurile tinerilor. Miki Kallós revenise de la Buchenwald cu o boală gravă de plămâni. Tanti Erzsi a făcut tot ceea ce i-a stat în putere ca să-l întremeze.
Locuința era mereu plină de tineri, pentru că veneau în vizită și cei care locuiau la cămin. Acolo ne adunam ca să ne ducem la film, la teatru sau la plimbare. În locuința soților Friedmann a compus Miki Kallós textul marșului OTDE, pe muzica lui Bubi, și câteva cuplete memorabile. Cu toții cultivam memoria lui Ferkó, mezinul familiei Friedmann. Pe pereți erau expuse fotografiile adolescentului alături de aeromodelele pe care le-a construit. Era pasionat de avioane și ar fi dorit să devină inginer de aviație. Atât eu, cât și Imi, țineam tare mult la Tanti Erzsi, de la care am primit întotdeauna sfaturi bune și încurajări. De aceea am invitat-o și la nunta noastră.”
Ce s-a ales din familia Friedmannn ?
În 1947, după absolvirea facultății, fiul cel mare al lui Erzsi și Nándor, a plecat în Ungaria. Maică-sa i-a dat o sumă de bani, economisiți cu greu, și câteva bijuterii de familie, păstrate cu grijă. După o jumătate de an a sosit o ilustrată cu obeliscul orașului Ecuador, dându-le de știre părinților că Pali nu rămăsese în Ungaria, ci s-a aventurat până în America de Sud. Speranța reîntâlnirii scădea o dată cu acutizarea războiului rece. În fiecare an primeau câteva scrisori care-i informau, într-o limbă păsărească, despre încercările și eșecurile lui Pali de a-și face un rost în Venezuela, Bolivia sau Brazilia. Din când în când le trimitea părinților câte un pachet cu stofe fine, englezești, prin vânzarea cărora își completau veniturile modeste. La începutul anilor 1960, odată cu destinderea, au reușit să vorbească la telefon și se întrezărea speranța unei revederi, dar în 1964, la numai 41 de ani, inima lui Pali a încetat să mai bată. A fost înmormântat în orașul Cali din Columbia.
Și-au pierdut fiii și nu avuseseră nepoți, dar eu m-am bucurat din plin de afecțiunea lor. Le spuneam Nagytata și Nagymama (Bunicul și Bunica) și petreceam mult timp în căsuța cu grădină, de la periferia Clujului, unde se mutaseră. Bunica îmi gătea bunătăți și-mi cosea rochii pentru păpuși, bunicul îmi spunea povești inventate de el. Uneori mă ducea la pescuit, alteori frunzăream albumele de artă. Bunica venea cu mine la toate serbările școlare de sfârșit de an, îmbrăcată în rochie de mătase și cu pălărie cu voaletă. După serbare mă ducea la cofetărie și mâncam ișlere. Asta până în 1967, când a murit la Budapesta.
Bunicul a apucat și nunta mea, iar atunci când s-a născut fiul meu mi-a trimis un braț de garoafe. În ultimul an de viață venea în vizită la Centrul de Calcul, unde lucram.
Au trecut 32 de ani de la moartea lui și nu încetez să mă întreb dacă faptul că Nándor Friedmann, un evreu botezat, trecut prin Holocaust, care și-a pierdut un fiu la Auschwitz, a fost înmormântat de un preot reformat într-un cimitir evreiesc abandonat, are vreun tâlc sau este un renghi al sorții?