Ce a fost nu se pierde dacă inima noastra și-a dus freamătul în timp și în suflet. Ce-am învățat, este o povață a vieții pentru viitoarele noastre amintiri. Căutăm Iubirea, magica dorință, spre împlinirea noastră. Anii trec și noi, oamenii acestui pământ, simțim prin dorințele noastre ecourile propriilor aspirații.
Ne privim în oglinda sufletului și dorim unul asemănător lângă noi. Nu mai avem răbdare să fim fericiți. Dar fericirea este și ea relativă, precum adevărul. Iar adevărul absolut este Dumnezeu. Noi nu putem fi Dumnezei ci doar chipul și asemanarea Lui. Căci așa ne dorește: frumoși, iubitori și buni. Pentru noi dar și pentru ceilalți asemenea noua. Ni s-a dăruit fiecăruia câte o inimă. Ca sa bată. Ca să fie căutată și ca sa caute la rându-i o alta…din ea răzbat ca un noian al patimilor vise, dorinți, pasiuni, tot ce e mai frumos și mai sensibil pentru oamenii acestui pământ. Imagini peste imagini se suprapun în inimile tuturor. Este ceea ce ne-am dorit dintotdeauna și dorim și acum. Sunt Ecourile inimii.