Timisoara; asa incepuse. "Esti cumva din Timisoara?".
De altfel, nici unul nu era, insa cativa ani mai tarziu, aproape devenisera. Nu propriu, cu siguranta. Asa cum timpul damages us all, involuntarul si nesiguranta, continua intr-o liniste asurzitoare, munca anilor dusi.
"Nimic nu era ieftin la ea, totul scump.", si-a notat asta. Era ceva ce nu mai vazuse de asa mult timp. Ceva din care odinioara intalnise doar franturi pe ici pe colo. Iar ea, era numai si numai ea. Niciodata asa. Niciodata nimeni. Nu trecura multe clipe, si asa prea iuti, pana sa isi dea seama de acestea, dar si de faptul ca erau doar ale sale. Si era singur. Si isi scria lui parca ei, si desi spera, stia ca tot el sie isi va citi. Pentru ca nesiguranta nu vine singura, ea te trage cu zece brate, din directii departate, iar pe masura ce incerci sa te eliberezi de cate o mana si nu reusesti, si o incerci pe urmatoarea, vazand cate sunt, intelegi cat de pierdut esti, si te lasi incet pe spate, prada.