Pășeam pe un pământ roșu și deșertic. În depărtare se vedeau cladiri dreptunghiulare multe și un cer plin de soare. Soarele privea spre noi, o gloată de oameni mici și neînsemnați. Îmi aduceam aminte, vag, că te întâlnisem printre cearșafurile tale pline de parfum și privire din tine. Gândul încă îmi zboară la tine și mă face să te visez. Mă ard cu mine și îmi dau seama că totul a fost iar parte dintr-un vis cu coșmar și iar cu iubire. Am dăruit un cadou, am primit un cadou, dar totul cu ce cost. M-am liniștit și acum sper. Ce? Nici eu nu știu. Ochii tăi la fel de frumoși stăteau înșirați cu grijă în palmele mele. Tot frumoși ca odinioară, tot iubitori și dornici. Am simțit cum pleacă din tine și mă pătrund. Tu, și numai tu știai și vedeai puterea pe care o ai în mine. Îmi era teamă de „nimic”, acel „nimic” care se putea întâmpla și care s-a întamplat. Am spus cuvintele magice la intrare, dar numai o ușă au deschis. Nu am venit pregătit cu vrăji și poțiuni magice. Mă aveam doar pe mine și tolba mea de suferințe galbene și împrăștiate. Mi-au trebuit ani să văd dacă mai am suflet. Zâmbetul meu trist se oglindea în privirea de copil inocentă. A simțit atingerea, dar a râs de ceea ce era nou. A zâmbit. Sunt om bun, dar asta o spune foarte multă lume. Eu nu o mai cred. Am crezut pentru o clipă că iar visez, dar nu era așa. Mi te-ai dăruit fără să vrei, știind că nu o să fi a mea. Ceva te oprea. Am redus propozițiile pentru a scurta expresia durerii. Am mers mai departe. Am atins raiul cu raiul din mine, dar tu ai spus că sunt om bun. Eu nu mai cred asta. Am privit în mine. Acum văd locul unde stă omul bun din mine. Este pe marginea unei prăpăstii și pescuiește porțiuni de gravitație pentru a putea să își dea drumul mai jos, și mai jos, până în adâncul sufletului ca să nu mai fie văzut de ochi inocenți de copii. Am plecat iar de lângă tine. Înainte mă rugai la fel de frumos să rămân lângă tine. Azi mă rugai la fel de posibil să rămân lângâ tine. Știu locul și fapta și tot pare imposibil. Și dacă nu este viață după viață? O să te caut și azi cât pot. Să vi azi să facem dragoste prin greșeala de mâine. Îmi era dor de trupul tău, dar trupul tău este tăiat de timp. Nu de trupul tău îmi era dor, ci de sunetele tale de fericire, de ochii tăi și...de trupul tău care este încă perfect în toată splendoarea lui. Știu că mă contrazic, dar ceea ce văd este ceea ce simt...Și tu ești perfectă!