Șoapte în întuneric. Apoi tăcere morbidă. De nicăieri o lumină orbitoare. Își puse mâna la ochi și cu cealaltă încerca să prindă lumina,o pipăia încet și nesigur,ca un virgin la prima lui atingere a femeii. Continuă așa un timp până când își luă inima în dinți,deschise ochii și cu ambele mâini trăgea și strângea lumina lângă el cu fericire și ochi mari.
Dar lumina dispăru după câteva secunde și el rămase în întuneric. După un timp îl mai vizita, dar nu foarte des și niciodată nu sta foarte mult. El era încă în întuneric, dar n-a gândit vreodată altceva afară de așteptarea luminii. Fusesese tânăr când o gândise și simțise prima dată și cum o avea încrestată pe retină, dependența becisnică a lui îl stingea încet în tăcerea morții ultime.
Dintr-un colț al Universului se auzeau încet valuri de apă aruncate și strivite de țărmul nașterii lui dintâi.

Caută tu lumină-n întuneric, eu nu mai vreau.