A mea draga Toamna,


Un dor imens ce contrasteaza cu zambetul meu tainic ma cuprinde si reusesc cu nostalgie sa iti astern aceste randuri intentionand sa iti demnonstrez stima cu care te tratez in fiecare an.
Mereu privesc prin geamul vaporos cum iti indemni pe-ai tai subalterni sa se desprinda docil din ramura ce in singuratate zace .Frunze tocite si roscate zac in tihna sub darele de lumina izvorate de la soare, iar crengile desfrunzite se inclina dansand obisnuitul vals impinse de cantecul zefirului.Iti scriu sa-ti spun ca mi te imaginez asemeni nimfei din tabloul ce ma-ntampina dimineata, atunci cand rezele de soare imi gadila pleoapele, iar cu ochii carpiti de somn soptesc un "Buna dimineata!"Cu un par brun ce curge asemenea celui mai limpede rau , traversand umerii si pieptul si-ajungand pana la gambe pe care le fericesti cu cei mai fini si candizi carlionti.Doi ochi albastri , tainici, sticlosi, aparati de gene lungi, negre asemenea taciunilor ce contrasteaza cu zambetul de pe buzele trandafirii.
CU un obraz rotund si rumen iti calauzesti o lacrima ce cade si transforma totul intr-un paradis, un adevarat tablou nascut din mana renascentistilor, ce ar trebui sa-ti starneasca un sentiment de melancolie, insa bucuria numai ce te-apuca, te invaluie si te cuprinde, alungand toate acele valmasaguri de nesiguranta.
Nu imi explic cum de toate aceste fiinte pline de viata te caracterizeaza ca fiind un anotimp elegiac, pentru ca desi mereu atat de fragila si tainica, mereu inspiri o satisfactie deplina.Urmaresc cum ai tai nori zaharisiti indraznesc impanzind cerul diminuand nuanta de albastru patrunzator marginita in partea de apus. Desi realitatea, toate aceste elemente specifice toamnei, par a fi rezultatul fictiunii unuia dintre marii titani.
Pe deschizatura din geam, parfumul strugurilor copti, al ierbii uscate patrund aducand stropi marunti de sloata .
Cu-aceste ultime ultime randuri ale epistolei mele imi iau ramas bun si pasesc afara pe prispainghetata , unde lasandu-ma invaluita de o mireasma de dovleac copt dau drumul scrisorii ce se lasa purtata de vand.

Cu o vesnica admiratie,
Alexandra