Ochii ei căprui îl privesc hipnotic, în timp ce el își așteaptă precum un păianjen prada, după ce și-a țesut cu migală plasa. Perdeaua nopții se lasă peste liniștea acelei seri, în care luna și stelele par a fi singurii martori fără voie, în timp ce ochii lor își mijesc gesturile, închizậndu-se parcă pe acordurile greierilor din acea seară de septembrie. Buzele lui se întredeschid ca o capcană, în care buzele ei sunt prinse, fără a putea opune rezistență, în timp ce sărutul lui devine prelung, apăsător, dorind parcă să îi asorbă toată seva vieții sau poate doar să îi simtă o crậmpeie din suflet. Mậinile lor se zbat ca acele unui ceasornic, dorind să atingă punctul maximum și se retrag apoi brusc, parcă istoviți de vậntul ce începe să-și facă simțită prezența. Frunzele de un arămiu asemenea ochilor lui se aștern în neștire, formậnd un covor plin de miraje, de vise și iluzii de toamnă, în timp ce castanele sunt precum tropotele de tunete ce vor să le strivească trupul mult prea fraged. El îi simte șuvițele rebele de păr ce îi invadează fața și încercările nereușite de a respira, îngậnậnd doar un oftat prelung…este captivă, fără capacitatea de a lupta, de a evada din mrejele iubirii. Brațele lui puternice o poartă în aer precum o frunză cu trupul firav în bătaia vậntului, în timp ce ea, istovită îi cedează întreaga făptură, surậde pentru el și se simte EA doar prin EL. Si-au deschis ochii, dar nu fiindca nu și-ar cunoaște îndeajuns de bine trupurile, ba din contră, pe întuneric și le mijesc cu profunzime, și le frămậntă în lumina palidă a nopții. Acum, privirile lor se atrag precum un magnet, prinse în același joc, nutrind aceleași dorințe ascunse prin tăceri. Își împletesc mậinile și se avậntă spre o destinație necunoscută, mergậnd în neștire pe strazile pustii, iar pașii, singurii, ce par a fi verosimili, îi poartă pậnă într-un parc, în solitudinea unei bănci, în pustietatea nopții.
„Îmi este frig, se aude glasul ei tremurat.” Si ca un răspuns, trupul său o învelește precum o mantie de catifea, alungậnd colții reci ai vậntului din acel început de septembrie. O nouă sărutare profundă îi poartă spre visare, spre abandonarea de sine, ca mai apoi să se regăsească unul în celălalt.
„M-am regăsit pe mine însumi în clipa cậnd m-am pierdut.” Sunt vorbele lui, care străpung tăcerea. „Ai fost aici pentru a-mi arăta că fiecare lucru se întậmplă cu un scop și că fiecare om îți dă un test, care te învață o lecție, testul simt că l-am trecut, din moment ce acum simt lecția iubirii.(„La școala înveți o lecție, apoi dai un test, în viață, ai de dat un test, care te învață o lecție!”) Am fost amậndoi prinși în acest joc, în această chimie, unde nu sunt atật de importante substanțele care reactionează, cật e rezultatul reacției.”
Ochii ei au fost inundați de 2 lacrimi, ce s-au retras ușor spre colțul gurii, în timp ce buzele lui se adăpau avide din apa cu gust sărat, realizậnd că iubirea poate produce inevitabil suferință, dar merită trăită, atậta timp, cật după suferință vei simți cel mai pur sentiment lăsat de Dumnezeu oamenilor. „Omul cậnd iubește se aseamănă cu Dumnezeu. La iubire se ajunge prin rugăciune și numai prin iubire se ajunge la fericire.”
Călăuziți de încredere și curaj, s-au aventurat spre alte meleaguri, îndreptậndu-și pașii spre agitația citadina. S-au strecurat pe o străduță întunecată, unde palmă în palmă au învins întunericul, luminậnd cu iubirea lor, cu fericirea ce le radia chipurile umbrite de întuneric. Nu știm niciodată cật de aproape poate fi iubirea, uneori trecem pe lậngă ea și nu o observăm sau uneori o pierdem din prea mult orgoliu sau fiindca ne temem, crezậnd ca nu e iubire. Trebuie însă mereu să ne asumăm niște riscuri și să trăim fiecare clipă, crezậnd în iubirea pură, iubirea care se concretizează într-un singur trup, prin 2 suflete.
Ea a știut sa spună nu temerilor și să constate că acea „capcană” era anume făcută pentru ea și că el își găsise în ea oaza de liniște, dincolo de tumultul anterior, de colecția întrezărită pậnă atunci. Era o colecție de femei, de felurile trupuri, sentimente și controverse pe măsură, pe toate le prinsese în capcana sa, dar pe niciuna nu a rugat-o să rămậnă a doua zi, să se plimbe sub cerul înstelat de septembrie, doar pentru EA și prin EA a înțeles că acea colecție era fadă și că devenise întreagă doar după ce o cunoscuse pe EA, exemplarul unic, care dăduse contur întregii sale vieți de colecționar. Pentru EA, el a fost omul din umbră, cel pe care îl căuta de mică, inconștientă fiind de faptul ca doar prin EL va deveni adevărata EA, în întregime. Visase demult la un deschizător de drumuri, la un inițiator și acum știa ca EL este acel om din umbră, care îi va lumina atậtea adevăruri ascunse în sine.
Iar EI, cine sunt EI? 2 visători, 2 oameni care își croiesc un destin comun sau care încearcă un nou joc al dragostei? Nu! EI sunt NOI! Căutậndu-l pe El/EAdevii de fapt TU, iar zborul nu-ți va mai fi frậnt, pentru că „oamenii sunt îngeri cu o singură aripă, nu pot zbura pậnă cậnd nu își găsesc cealaltă aripă.”