Azi e vineri, o zi ca oricare alta, o zi redundantă și plină de nimicuri, dar așteptată de mulți. Eu îmi pregătesc ce trebuie și îl împachetez frumos, ba chiar și o mică fundă neagră, trebuie să avem puțin umor nu? Ies pe stradă și găsesc soarele în același loc ca în fiecare zi, nori pe cer și păsarele zburând nestingherite...oare ele nu simt frigul? Trec pe lângă un parc ușor aglomerat de copii adorabili și plini de energie, de ce un copil ar avea mai multă energie ca un adult? Strada e plină de frunze arse de frig și învinețite de vântul tăios, noi de ce nu ardem toamna? Ajung la blocul tău și mă uit la ultimul etaj, poate se intamplă ceva interesant până să intru...bineînțeles nimic. Îți bat în ușă, mă împiedic și cad în genunchiul drept, scot pachetul, desfac funda...încep să transpir, mâinile se șterg de orice textură ating, desfac și pachetul. Tu rămâi blocată, nu credeai că tocmai eu voi fi în stare de asa ceva, cineva apropiat ție. Te prind de mâna dreaptă și te trag în jos, îți șoptesc că azi este ultima ta zi, azi iți vei vedea viața cum fuge prin fața ochilor în câteva secunde, azi sunt criminalul și-ți voi omorî singurătatea, vrei să fi soția mea?