Fill încuviință dând ușor din cap, apoi brusc îi păru rău, gândindu-se că era posibil ca această tutuială să nu fie de bun-augur.
− Ok! spuse ea surâzând victorioasă. O altă destăinuire se află aici, în fața ta! Privește te rog, nimic deosebit nu-ți atrage atenția?
− Ba da, tu! și Fill duse repede mâna la gură, încercând parcă să prindă ultimul cuvânt, să nu ajungă la urechile ei. Dar, prea târziu însă, cuvântul deja zburase.
− Fill, cred că nu este nevoie să-ți amintesc, de ce ești tu aici! spuse Margaret, jucând perfect rolul unei femei iritate. În realitate însă inima ei zâmbise, iar el, cu tot flerul lui de polițist, căzuse în plasa desfășurată invizibil în calea sa.
O privi surprins de replica ușor vehementă − încercând să descifreze pe fața ei, aflată în semiîntuneric, ceva − derutat că, de regulă femeile când aud un compliment se bucură, chiar dacă nu o afișează foarte vizibil, dar la ea, culmea, totul fusese tocmai pe dos.
− Scuze! Am crezut că voi aduce un zâmbet pe chipul tău, dar constat cu surprindere că efectul intervenției mele nu a dus la asta.
− Privește, te rog, prin fereastra din fața ta sau prin care vrei tu, dintre cele trei. Vezi ceva deosebit? Și lasă, nu te mai scuza, porumbelul a zburat! își spuse ea în gând.
− Da, văd, imaginea este foarte clară, chiar dacă afară aproape că s-a înnoptat.
− Perfect, ai dreptate, te asigur că ziua se vede excepțional. Sticla ferestrelor este fabricată la Veneția, comandă specială și seamănă cu lentilele unor ochelari de soare, iar de afară se văd ca niște imense oglinzi. După cum observi, era un punct strategic bine ales de soțul meu, cu vedere la mare și aici, el, cu un binoclu special își petrecea mare parte din timp − asta în primele luni de căsnicie − apoi când turnul de control a fost gata s-a mutat acolo.
− Turnul de control?
− Da, despre el am să-ți vorbesc mai târziu. De aici, își continuă ea ideea, el comunica la vremea respectivă cu vasele din larg, prin niște semnale luminoase emise de cele două becuri din vârful crucii. Acum are un alt punct strategic, un alt observator, mai complex și mai sofisticat, situat exact la ultimul nivel. Se opri și strivi țigara în scrumieră. Își privi supărată degetul arătător, apoi suflă ușor peste el, probabil că uitase de ea și o arsese puțin.
− Acum, continuă ea trecând rapid la o altă stare, puțin auto-compătimitoare, eu de aici văd toate mișcările pe care le face soțul meu, cu mașina, dar, din păcate doar atât, repet: mișcările cu mașina. Se opri iarăși, ceva îi atrăsese atenția jos în parcarea din fața reședinței și apropiindu-se mai mult de fereastră, șopti: Interesant, da, da, foarte interesant! Se întoarse spre Fill și puțin precipitată, continuă, mașina soțului meu se află acum în parcare! Când ai venit tu, ea nu era aici. Cineva și, în mod sigur cred că Tom, l-a anunțat că ești în vizită la mine.
− Cine e Tom? întrebă Fill apropiindu-se de fereastră.
− E omul lui de încredere, secretarul și cel care scoate castanele din foc, gorila lui personală și foarte docilă.
− Care dintre cele patru, e mașina soțului tău?
− Cele două Mercedes-uri: cel alb și cel negru, sunt ale lui. Ford-ul argintiu e a lui Tom, iar camioneta e lui Marck. El, în ultimul timp circulă numai cu Mercedes-ul alb, cel blindat! Iese numai cu el, înseamnă că deja are mulți prieteni – prieteni, înțelegi tu, cu ghilimele de rigoare! − care-i vor binele, nu? Privește, extraordinar! spuse ea foarte uimită, bărbatul din parcare e soțul meu!
Fill continua să privească pe fereastră, și fiind atent la explicațiile ei observă un bărbat în acel moment că deschidea portiera Mercedes-ului blindat. Nu-i văzu decât spatele.
− Ciudat… ciudat! tot repeta Margaret. Ceva neprevăzut s-a întâmplat! Scuză-mă două minute te rog, trebuie urgent să verific. Vin imediat!

Plecă foarte precipitată, Fill conducând-o cu privirea. Rămas acum singur avu un bun prilej să cerceteze mai atent camera. Ca mobilier tronau în tot interiorul, însă fără a deranja sau obosi ochiul, o măsuță joasă, masivă, grosolană la prima vedere, din lemn de stejar, cu picioarele butucănoase și parcă prea pătrățoase în comparație cu restul, fapt care ieșea în evidență, atrăgându-ți atenția, stârnindu-ți curiozitatea să o cercetezi mai îndelung – probabil că asta și dorise designer-ul! −, încadrată de două fotolii pufoase și mari, iar într-un colț, era amenajat un mic băruleț cochet și discret, scăldat într-o difuză lumină galbenă. Simplitatea și bunul gust, erau cele două cuvinte cheie ale armoniei. Din poziția în care se afla − rămăsese lângă coloana antică − Fill observă acum mai bine, că pereții laterali erau ''tapițați'', dacă putem spune așa, cu niște imense draperii de aceeași culoare cu perdeaua, adică a paiului de grâu, vara, în timpul secerișului. De undeva din tavan venea din spoturi mascate discret de arhitect în nișe pătrate, o lumină galbenă, pală, relaxantă și caldă, care tangențial cădea pe draperii, irizând raze difuze, de o intensitate și o culoare foarte plăcută și odihnitoare.
Oare ce se ascunde în spatele draperiei? se întrebă el și vru să plece spre ea, s-o cerceteze mai îndeaproape, dar nu mai apucă, Margaret reveni la fel de vijelios cum plecase, dar cu zâmbetul pe buze:
− Ok! Acum putem discuta mai liber!
Fill o privi foarte circumspect, totodată privirea lui cerând și explicații: adică, până acum n-am discutat liber?
− Am fost în camera specială, începu Margaret să turuie, care se află amplasată în partea superioară a crucii sau a turnului de control, cum îi mai spune soțul meu ultimului segment dispus perpendicular pe brațele crucii – turn despre care ți-am vorbit mai devreme − și unde se află centrul de supraveghere a tot ce mișcă în această reședință. În schimbul unui ''pumn de arginți'', sluga și-a vândut stăpânul și am aflat că monitorul din această cameră nu mai funcționează de ceva timp și nici sonorul. Poate că, dar nu sunt sigură, din acest motiv a aplecat intempestiv soțul meu cu mașina.
− Mai sunt și alte camere?... Speciale, vreau să zic, acolo sus în turn?
− Da, câteva, patru.
− Și ce știi despre ele?
− Nimic!... Poate-ți pare curios, dar nu știu ce se află în ele! Eu nu am acces în toate încăperile care se află în turn. Nu-ți mai spun că, îți trebuie o telecomandă, un cod și o cheie specială. Acum, Marck mi-a deschis ușa și am intrat în camera respectivă, dotată cu aparatură foarte sofisticată, ultima generație, unde el își desfășoară activitatea… Se opri, privirea fiindu-i atrasă iarăși de ceva în parcare. Se apropie mai mult de geam:
− Uite-l și pe Marck că pleacă! îl informă. Probabil că nu poate să remedieze defecțiunea și merge în oraș să cumpere ceva. Te rog, spuse Margaret lipindu-și spatele de coloana antică parcă încercând să-i fure răcoarea, îmi aduci paharul? Vreau să mai beau puțin gin, mă simt foarte bine, compania ta este plăcută chiar dacă nu te cunosc de mult timp, dar transmiți multă liniște, căldură și chiar încredere – cu toate că eu nu am încredere în polițiști, dar tu, și fără să te flatez, ești altfel – și mă faci să mă simt așa de minunat în această seară, cum nici nu-ți poți imagina… Simt cum se rup niște lanțuri: lanțurile condamnatului la moarte prin singurătate, mai spuse ea, aproape șoptind.
Fill o privi preț de câteva secunde, neînțelegând foarte exact sensul ultimei fraze, apoi se concentră să toarne în pahare. Nu terminase de pus și în al doilea, când, pe lângă umărul lui stâng zbură ceva, aterizând în fotoliu.
Se întoarse brusc − ducând rapid mâna la tocul pistolului − și-o văzu pe Margaret în același loc lângă coloană, rămasă într-un fel de maiou, mulat și ușor transparent, cum își resfiră părul trecându-și mâinile prin el dinspre ceafă spre creștet.
− Îmi era cald! Aici serile și mai ales nopțile sunt foarte călduroase! spuse ea motivându-și gestul. Dacă vrei, poți și tu să-ți scoți sacoul, n-am să te reclam superiorilor.
După ce primi paharul, fără grabă, îl duse la gură și așteptă o clipă știindu-se privită, până ce atinse cu buza superioară cubul de gheață, apoi îl împinse ușor cu limba − încercând prin această imagine să-i transmită un mesaj erotic lui Fill −, făcând loc ginului să-i vină în gură. Sorbea încet, gânditoare, privind undeva în fața ei, neacordându-i căpitanului nicio atenție.
În prima fază, mesajul fu recepționat ca atare de omul Fill, însă polițistul Fill decodifică altfel imaginea și îi traduse omului că din toate aceste gesturi, răzbate multă artificialitate, că totul este studiat și jucat cu multă artă teatrală și asta îl puse tare rău pe gânduri, aprinzându-i un beculeț acolo unde ar fi trebuit să i se aprindă mult mai devreme, adică emisfera din creier responsabilă cu realitatea.
− Deci, așa cum îți spuneam, cele trei ferestre, mai precis sticla lor specială, a fost făcută la Veneția, comandă dată de…
− Scuză-mă că te întrerup, dar ai spus ceva mai devreme: acum putem discuta mai liber! Să înțeleg că până să pleci tu, n-am discutat liber?

Margaret nu-i răspunse, îl privi scurt câteva secunde, apoi își ridică mâinile deasupra capului, le lesă ușor spre spate, prinzând cu palmele coloana, după care își ridică piciorul drept îndoindu-l și lipidu-și talpa desculță de coloana antică, dezvelindu-și − chipurile involuntar − rotunjimea excitantă a genunchiului.
Fill puțin impresionat de această poziție – Margaret însă și-o dorea foarte provocatoare – îi căută rapid fața. Nici el nu știa exact în acel moment, care dintre cei ''doi'' îi comandase creierului să facă acest lucru, dar ochii lui se opriseră deja asupra feței. Căutau insistent ceva. În semiîntuneric, reuși greu de data aceasta să citească pe chipul ei așa cu ochii întredeschiși, destindere, multă încredere și siguranță, iar surâsul fin, chiar discret al buzei superioare în combinație cu gropița foarte mică formată în obrazul stâng, te îndemnau la liniște și visare. Și mai citi − și asta îl puse din nou și mai tare pe gânduri − ceva de genul: vezi, deja te-am cucerit!
− …Ba da, dar acest ''liber'', are alt sens, acum! răspunse ea într-un târziu. Fill, toate camerele sunt ascultate și monitorizate, non-stop. Acum, datorită unei probleme tehnice, această cameră nu mai poate fi monitorizată, și cel puțin până când se va întoarce soțul meu sau Marck, putem vorbi fără frica de-a fi ascultați! Acum înțelegi?
Fill confirmă că a înțeles explicația ei, cât de cât logică, dar gândi: nu putem fi ascultați, dar putem fi înregistrați, și ascultați mai târziu!... îndreptându-se spre fotoliu, făcându-i și ei semn cu mâna să vină în celălalt.
Margaret nu dădu curs invitației, rămânând în aceeași poziție, cu spatele drept lipit de coloană, știind că această poziție − sigur îndelung exersată − o avantaja enorm de mult.
Fermitatea sânilor ieșea obraznic și provocator în evidență, forma lor puțin ascuțită se observa prin maioul ușor transparent și se profila obsesiv într-o imagine foarte excitantă în fundalul ferestrei cu sticlă specială.

- va urma -