Țonțoșina face ochii mari. Doi bulbi gata să înflorească aspecte nebănuite. Își face singură pistrui dând la o parte, repezit, lingura cu pastă din fructele cele mai alese. Nu vreau este felul ei de a se scutura de idei! Și are multe din moment ce nimeni nu-i intră în voie. Ba cu foaia de hârtie și o culoare pentru a rotunji formele de nemulțumire. Ba cu ferma animalelor găzduite de o jucărie cu butoane care imită limbajul fiecăruia. Ba cu o morișcă suflată de aerul de familie în continuă înaintare spre fericire. Nu și nu. Foamea ei este în telefonul care-i aduce acel video de la mare. Valurile îi ajung până în pupile, două piscine mici în care se scaldă soarele și câțiva căluți, mai mai să se înece…
Plânsul este limpezirea. Decantarea răului de bine. Se face înțeleasă după un timp mirat încercând toate chipurile prezente, ritualic. Până când, subtil, din decor, cântecelul dezmierdător se așază tentant pe buzele ei fragile de care se sparg câteva cuvinte dulci.
Johny, Johny! Yes, Papa!