Poate că m-am temut să nu se taie iubirea ca o maioneză. Totuși, am înaintat prin soarele ăsta tulburător de fierbinte până la cei dragi. Creierul a dat în clocot de nenumărate ori, încât am crezut că mi l-au mâncat jivinele în forme radiante. În subconștient s-a anunțat o vară a distanțelor. Am înghițit gălușca unui veac de izolare în nimic. Și aproape că m-am ars. Dar, dacă vrei, din orice poți căpăta o învățătură. Am înțeles că un repaus este binevenit. Nu că mi-aș fi acordat mai mult timp, însă, am rezonat cu ființa mea. Până acum, prioritari erau străinii. Poate din spirit românesc, de a fi primitor și de a investi în această tradiție sufletească.
Mă explorez și constat că sunt încă teritorii neatinse. E ca la atingerile unei dragoste tinere de tot. Mă simt minunat despuiată de mentalități străvechi. Mă cercetez și notez toate întâlnirile mele cu noua ce sunt într-un carnet al sincerității. La punctul unu, clar, îndepărtez toate elementele tăinuirii: mască, mănuși, vizetă, salopetă… Rămân ceea ce sunt.
Apoi, te chem. Să ții un seminar cu tot ce înseamnă un trup descoperit recent. Care încă mai este supus cercetării. Și, desigur, este un patrimoniu asumat!