Îngeri negrii dansează cu timpul în jurul meu. Dans haotic-grimase-măști de gheață spărgându-se în jurul meu. Tărâm al nimănui, dominat de uitare, frig, teatru.
Nori de piatră anunță o ploaie de cuvinte sângerande. Cad precum grindina, amestecându-se cu noroiul de pe Pământ.
Un ceas ticăie undeva în apropiere. Caut cu privirea timpul. Enervant de repede trece timpul pe lângă mine. Aș vrea să-l pot opri să port o discuție serioasă cu el. Incerc sa-l prind de mână, dar… Nimic. Vânt și pași grăbiti.
Cad frunzele. A venit toamna? Nu. E doar un tablou. Cineva a încercat să imortalizeze momentul, să-l păstreze pentru totdeauna. Mă întreb cine este autorul tabloului? Nu s-a semnat. Mă semnez eu în locul lui, închid ochii și încerc să-i fur momentul pentru totdeauna.
Cuvinte imi dansează în priviri și în sânge, dar mi s-a terminat cerneala. Întreb lumea din jurul meu dacă are cerneală, dar nimeni nu-mi răspunde. În cafeneaua în care mă aflu e fum și liniște. Afară plouă și e noroi. O domnișoară cu un șorț alb mă intreabă: ”Doriți ceva?”. ”O cafea și o cutie cu chibrituri” ii răspund. Mai am o țigară. Privesc pe geam. Cad frunze… A venit toamna?