Motorina și uleiul de motor îi intrase adânc în porii pielii astfel că întotdeauna părea că nu și-a spălat mâinile. Tata era obosit.
În seara aceasta părea altfel. Se lăsase întunericul. M-am așezat lângă el pe prispa casei. Și-a dus mâna la buzunarul de la cămașă și și-a scos o țigară cam mototolită. Niciodată n-o aprindea mai înainte de a o fi presat bine între degete.
Și acum făcea același lucru. Mirosul de tutun se răspândi repede în aer. Uneori mă alintam pe lângă el și-mi accepta jocul, zâmbind. Acum n-am îndrăznit. Tata uitase să se joace oare? Sau doar avusese o zi grea? Între timp apăruse și luna. Cărăbușii de mai zburau neastâmpărați prin aer.
Îl priveam tăcută, pe furiș, cum fumează abătut și mă bucuram că se află lângă mine și că expresia tristă a feței lui obosite nu pot s-o văd decât eu. Egoism? Sau certitudinea că atât timp cât se află lângă mine nu mi se poate întâmpla nimic rău. M-am trezit oftând și-am zâmbit. M-a privit și-a început să râdă. Crisparea dispăruse. Și expresia de om abătut, la fel!