- Vom avea furtuna asta seara, spuse Henry privind abătut pe fereastră. Să ai grijă să închizi toate obloanele, da James?
- Da domnule.
-Bine, James, asta este tot pentru acum.
-Da domnule.
"Va fi o furtună pe cinste dacă marinarul a avut dreptate" gandi Henry."Păcat. Mi-ar fi plăcut să ma pot plimba liniștit pe malul mării."
În lumina roșiatică a amurgului, se puteau vedea cum, într-adevăr, nori grei se abăteau asupra micuței insule în care Sir Henry îsi petrecea scurta vacanță. Abia reușise să scape de haosul din Camera Lorzilor. Îi displăcea să meargă acolo, însă nu avea ce face. Tatăl său fusese membru al Camerei, la fel ca bunicul și străbunicul său, iar acum, el, pentru că era singurul fiu, era obligat să renunțe la stilul său de viață, pentru a îl înlocui pe tatăl său în acea adunătură în care nici măcar nu putea distinge cine ce zice, fără a-și mai pune problema de a lua partea cuiva, sau a propune legi. Pentru tânărul nobil, Camera Lorzilor, era o pierdere de vreme.
Îi plăcea să călătorească, însă prefera să plece în mijlocul Atlanticului, pe insula Aluz, pentru a se liniști sufletește.
Insula era situată în mijlocul Atlanticului, Și fusese în domeniul familiei, de când fusese descoperită, de un explorator finanțat de unul din înaintașii tânărului lord. Henry venise pe această insulă prima dată la vârsta de 5 ani, și de atunci, în fiecare vară, venea aici. Insula nu era mare, însă suficient de extinsă pentru a satisface toate poftele oricărui nobil englez. De-a lungul timpului, pe această insulă familia lui Henry construise un conac, amenajaseră un parc de vânătoare, precum și un mic port. Populația insulei era formată din 70 de servitori ce se ocupau de ingrijirea domeniului și cei 5 supraveghetori permanenți,personal adus pe insulă pentru a construi si a întrține domeniul familiei.
Lui Henry îi făceau nespusă plăcere plimbările pe malul mării și de-a lungul coastei abrupte a insulei, însă amenințarea furtunii și experiențele neplăcute ce le avusese în compania acestor fenomene meteorologice îl împiedicau de această dată să își facă plimbarea de seară. Se mulțumea acum doar cu priveliștea uimitoare a sorelui ce însângera cerul. Privi de-a lungul coastei și observă cum în sud cerul se întuneca cu repeziciune, înghițând cerul însângerat. Privii în adâncul norilor lasându-se purtat de ganduri.
Brusc avu o tresarire, și privi din nou spre apus. Se înspăimântă de repeziciunea cu care soarele era devorat de perdeaua cenușie a norilor. Privi neputincios cum razele soarelui dispar rând pe rând una câte una, lăsând paradisul insulei Aluz într-o negură îfricoșătoare.
Se trezi din visarea ce îl cuprinse și plecă din fața ferestrei. Se așeză la biroul său, și începu sa scrie. Defapt, scrisul era mai mult o mazgăleală determinată de neliniștea sufletească a tânărului. Nu îi plăcea să rateze plimbarile de seara, iar furtuna aceasta îl neliniștea cumplit. " E doar o furtună ca oricare alta" își spuse în gand, pentru a se liniști. Însă acest gând nu avu efectul pe care și-l dorea. Se îndreptă din nou spre geam, pentru a deschide fereastra. Pentru o clipă, fața-i înspăimântată fu luminată iar dacă cineva l-ar fi văzut atunci, ar fi ramas șocat de fața-i albă ca varul. Scutură din cap și spuse cu voce tare :
-E doar un fulger. Și asta e doar o furtună. Nu mă voi lasă speriat de o FURTUNÃ!
Însă, sub aceste vorbe de îmbărbătare, în adâncul sufletului, Henry presimțea că, nimic din ce zărea pe geam nu se încadra în limitele normalului. Ceva îl neliniștea pe tânărul nobil, și nu putea să își dea seama de ce.
Auzi cum cineva bate în ușă iar apoi scârțâitul balamalelor.Întorcându-se putu zări capul lui James în ușă.
-Ați pățit ceva domnule? Mi s-a părut că v-am auzit strigând.
-Nu am pățit nimic James. Doar un fulger. M-a luat prin surpindere. Atâta tot.
-Aveți nevoie de ceva domnule?
-Nu James, însă nu pleca, te rog. Simnt nevoia să am pe cinva în preajmă.
- S-a întâmplat ceva domnule?
- Nu James, doar că furtuna asta mă neliniștește. Probabil doar din cauza schimbării bruște a presiunii. Cine știe?
-Îmi permiteți să vorbesc deschis domnule?
-Desigur James, spune, ce s-a întâmplat?
- Furtuna asta neliniștește pe toată lumea domnule, nu doar pe dumneavostră. Toți servitorii s-au plâns. Caii din grajd nici ei nu stau liniștiți. Câinii de vânătoare, latră necontenit. Și după cât de repede s-a întunecat acum, tare mi-e că ne așteptă o noapte teribilă.
- Haide James, este doar o furtună.
- Sper să fie așa domnule. Însă am un sentiment tare neplăcut domnule.
- Da James, și eu am același sentiment, însă, ce putem face? În fața naturii dezlănțuite ce pot face niște simplii muritori?
- Dacă ne ajută Dumnezeu, vom trece cu bine și de noaptea asta.
- Dumnezeu...Ehe...Dumnezeu ne-a uitat de mult prietene, ne-a uitat de mult. Hai, să ne pregătim de ce e mai rău. Adu toți servitorii la conac. Nu vreau să fie luați pe sus împreuna cu casuțele alea ale lor.
-Da domnule.
Mai privi odată pe geam. Își umflă pieptul cu aer, și plecă prin conac, pentru a se asigura că totul este in regulă. Nu avea stare.