Calatorule, prin cate universuri ai trecut ai vazut TOTUL?
Treci prin viata sin nu observi tot ce e cu adevarat important, vezi oamneni rai, vezi oameni buni, idei iti trec prin minte, ganduri negre, albe, gri, te simti singur, trist, parasit de noroc, incepi sa auzi chiar si gandurile altora, le compari cu ale tale, le pui in balanta?
Care cantaresc mai mult? Ale tale? Nu inveti nimic? Castigi experienta?
Cand iubesti, auzi culorile, vezi sunetele, simti cum ti se umple sufletul de bucuria ta, de bucuria altora? Iti trec prin fata curcubee, vezi in mai multe spectre, toata natura capata o culoare irizanta, luminoasa?
Treci de varsta asta si incepi sa auzi, tic-tac, tic-tac, oare ce sa fie? Pe moment nu dai importanta, dar mai tarziu? Acest sentiment capata o nuanta gri si apoi tinde spre negru, spre o anumita limita, plus sau minus infinit, nu mai conteaza. Ca si mie intrebari iti sageteaza mintea.Daca nu le stapanesti si preiau conducerea, risti sa inebunesti. Cateodata te intrebi daca e mai bines a fii nebun si care oameni sunt cei sanatosi, nebunii sau CEILALTI?
Privesti in urma, amintiri te ajung, te tintuiesc la pat, te contopesti cu ele, sunt momente cand viata iti trece prin fata ochilor si prin adancurile ascunse ale cortexului cu o viteza ametitoare incat simti nevoia sa te asezi sa nu te prabusesti. Aceasta nevoie este fizica sau psihica? Creierul incepe sa fiarba, neuronii freamata si incep miscarea lor aparent anapoda, dar totusi atat de necunoscut ordonata, simti ca vor sa iasa ca dintr-o adevarata inchisoare, tu nu vrei sa le dai voie, duci mainile la tample, speri intr-o relaxare atat de mult asteptata, dar ei nu vor sa te lase, te au cu ceva dator, ISI VOR LIBERTATEA INAPOI. Vor sa se integreze din nou in circuitul naturii blande si crude in acelas timp. Pana intr-un final, cu toate ca te impotrivesti, lupta o vor castiga negresit si atunci iti regasesti linistea, dar ce pacat, NU IN LUMEA MATERIALA.
Chiar si ei, neuronii fac parte dintr-un univers propriu, creierul, noi dintr-o galaxie, chiar si atomul este o mica galaxie, un sistem, in jurul nucleului gravitand electronii,fiecare are ceva care-l copiaza, ceva miniatural, dar totusi fiecare copie este unica, toti suntem unici si facem parte din universal acesta nedimensional pe care incercam in zadar sa-l cunoastem.
Pe moment te lasa unele ganduri dar te impresoara altele, ca o caracatita, nu te lasa sa dormi, iti tulbura visele, simti ca te scufunzi intr-un lichid negru, intunecat, nu poti sa scapi, parca a aruncat un pescar plasa pe tine, nu mai poti sa inoti, sa te ridici, te duci la fund inevitabil si deodata TE TREZESTI. Oare cine sa fie pescarul cu plasa, cine te tortureaza noapte si zi? Constiinta? Daca nu ai constiinta nu esti capabil de a face rau?
Sau o capeti dupa ce faci rau? Te chinuie dar nu iti spune de ce. Trebuie sa descoperi singur sau sa stii dinainte?
Sunt amintiri din alta viata? Sunt pacate uitate de atunci, cand te nasti e un nou inceput sau e o continuare a ceea ce ai fost, un alt stadium, un alt nivel? Altfel de ce ai fi chinuit de amintiri din alt timp, botezul sterge pacatul originar si te lasa cu celelalte, trecem dintr-o viata in alta cu o mostenire, cautam un perpetuum-mobile si nu vedem ca noi reprezentam unul?
Viata noastra este formata mereu din aceleasi miscari, aceleasi curbe, este ca un stol de pasari care zboara ca un tot unitar, dar creand tot timpul turbulente si linii ce descriu parca functii impresionante in spatiu, avand volum si densitate nelimitata. Ne impresioneaza unitatea lor IMPROPRIE UMANITATII.
Dar totusi vazand pe cineva cum se scurge viata din el nu trebuie sa cazi in latura gandirii metafizice ci din contra sa te bucuri si sa-ti aduci aminte ca esti VIU.