Mi-am rupt lanțurile din infinitul tăcerii și mi-am regăsit independența in puțurile revărsate de dorința de a cunoaște.
Temnița mi-am împodobito cu noi sentimente parfumate de aroma orizonturilor multicolore. M-am rupt din patu-mi de veci asemenea obiceiurilor de care m-am despărțit de mult. Lumina palpabilă a becului ars, mi-a luminat găndurile și le-a inchis alături de mine.
Mormintele săpate s-au scufundat in sângele scurs din rănile vieții lădând in urmă câteva fire de flori uscate. Mâncarea părăsită într-un colț din lacaș a devenit hrană pentru proprii-mi criminali.
Pereții murdari au ramans asemenea mie, murdar de păcatele săvârșite. Am fost desemnat criminal pentru că am omorăt timpul, hoț pentru că am furat sentimente , zgărcit pentru că am păstrat dragostea doar pentru mine. Insă cel mai tare mă doare faptul că am devenit un pacient al aminitirilor, tratat numai cu vise și iluzii. Dar, totuși, prin micile crăpături ale pereților, mai rătacește bezmetic căte o rază. Mi-e de ajuns. Știu că undeva, departe de cei șase pereți întunecați, se află o lume nouă, cu pacienți tratați, cu noi destinuri si orizonturi. Dar îmi respect lăcașul, fiind închis asemenea sufletului meu, întunecat precum privirea și minuscul la fel ca dorințele mele. Totuși încă-mi caut scăparea printre miile de suflete pe care le zăresc seara.
Soarele apune asemenea-mi gândurilor pierdute, însă aștept următorul răsărit pentru a-mi judeca din nou existența in fața voastră pacienți tratați.