agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2707 .



Poveste
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Mioriþa Alba ]

2008-07-24  | [This text should be read in romana]    | 



Pe strada noastră, locuia o familie cu mulți copii. Ocupau trei camere dintr-o casă naționalizată. La stradă erau dormitoarele, iar camera cu ferestrele spre curte era folosită drept bucătărie. Când s-au mutat, tatăl le-a spus că nu e frumos ca toți trecătorii să-i vadă pe cei mici murdari cu magiun sau zacuscă.

După o furtună izbucnită pe neașteptate, balamaua unei ferestre s-a rupt. Și sticla trebuia înlocuită. Ca să nu o fure cineva peste noapte, tatăl a luat rama fără sticlă și a bătut două cuie în cealaltă. Până când putea să pună sticla, trebuia să mai aștepte. Nu aveau atunci bani pentru reparații.

În apropiere, locuia Tudor, un băiat cu doi ani mai în vârstă decât Ileana, cea mai mare dintre fetele vecinului. O admira pe Ileana și, cum aceasta nu-i prea dădea atenție, băiatul încercă să-i facă o surpriză. Rupse un trandafir roșu din grădină și-l puse, pe furiș, în geamul defect al vecinilor. Apoi, se opri la câțiva metri mai departe. Să-l țină de vorbă pe un coleg de clasă.

Ileana, observă trandafirul. Nu știa ce să facă. Să-l ia? Să lase impresia că nu a observat?

După o vreme, găsi un motiv să iasă în stradă și să ia floarea. O ascunse sub jachetă și intră în casă. Luă un pahar și turnă puțină apă, puse trandafirul în apă și așeză paharul pe pervazul ferestrei, în dreptul geamului spart. Apoi, trase jaluzelele, ascunzând paharul. Dar, cine trecea pe stradă îl vedea.

A doua zi, în timp ce trecea spre școală, Tudor așeză în același loc un trandafir alb.

Aduse și al treilea trandafir. În acea zi, Ileana îl opri în curtea școlii:

- La ce oră pleci acasă?

- La două.

- Și eu. Așteaptă-mă! Mergem împreună. Avem același drum.

Câteva săptămâni, cei doi mergeau împreună la școală și se întorceau de multe ori împreună. Uneori, jucau fotbal cu toți copiii de pe stradă. Alteori vorbeau despre lecții, cărți citite, filme, muzică.

Ce a urmat? Cei doi au rămas vecini și colegi. Tudor nu spera să ajungă decât funcționar la vreo instituție din oraș. Nu avea rezultate foarte bune la învățătură. Poate doar la muzică. Era unul dintre soliștii vocali ai școlii. Ileana participa la olimpiada de limba română, mergea în excursii prin țară, colabora la revistele de literatură. Dar nici părinții lor nu vedeau cu ochi buni prietenia tinerilor.

A rămas povestea trandafirilor lăsați în geamul de la stradă.

.  |








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!