Cine? Mă întrebam mirat că încî nu s-a făcut dimineață; de fapt nimeni nu putea să îmi răspundă, poate doar noaptea..dar nu..vocea nopții îmi este teamă că nu o înțeleg.

Unde? Sunt aici de mult vreme, dar privind în jurul meu nu înțeleg cine sunt ei - străinii din noaptea care mă înconjoară.

Când? Știam că este zi sau noapte, dar care dintre ele să fi fost? Poate a șaptea sau mai puțin de când mă învârt în cerc închis.

Cum? Mai întâi dintr-un sentiment de curiozitate apoi din inerție și pânza se țese ușor în jurul meu.

Ridică-mă lângă tine, dă-mi mâna ca unui trecător rătăcit cu suflet de ceață.
Draga mea, cutez să șoptesc silabe interzise, porțile "cetății" sunt închise pentru mine...bat...lasă-mă să intru, așchii pătrund în palmele mele...bat..cu pumnii și degetele încep să scrie cu roșu pe lemnul cetății...privește-mă, ridică-mă, iartă-mă.
Atunci când te vei decide să mă cerți...privește-te în oglindă și ceartă-mă.
Glumești cu gândul că așa a fost să fie, nu mă supun acestor legi stupide, vreau să te cânt în sunet dulce de mandolină și-n dar pe lut topi de soare...trupul meu să-ți fie statuie veche și distorsionată din praful vremii venită.
Să mă păstrezi ca pe o relicvă a tot ce ai avut când am fost cu tine...