în timp ce stau căutând ideile pentru a le scutura de conținut, gândurile se strigă înfricoșate unele pe altele și încearcă să se ordoneze într-un raționament logic. am surprins un gând ce mânca dintr-un concept, l-am luat între degete și l-am strivit sub talpă. foaia albă a alunecat pe suprafața biroului, nemaidorind să îi aplic tatuaje din cuvinte. am rupt-o, fiindcă nu-mi plac răzvrătiții. am luat alta. aceasta îmi zâmbea cordial, însă în spatele zâmbetului am întrezărit spaima de a nu avea aceeași soartă cu sora ei. am un hiatus în gândire. degeaba am biciuit inspirația și am stors gândurile până ce arătau ca niște stafide. pauză. auzeam nimicul cum crește și se prăvălește peste spațiul privilegiat al intelectului. îmi vâjâia creierul și auzeam sângele cum bolborosea, antrenând într-un vârtej gândurile vide. am rugat rațiunea să intervină. mi-a spus că mă ajută dacă îi scriu un eseu. am promis și și-a trimis armata gnozelor să distrugă rebelii. acum sunt străbătut de o liniște imensă. gândurile, luciditatea, cugetul îmi sunt anihilate și distruse complet. în minte rânjește încontinuu un nebun. nebunul acela sunt eu.