Te-ai nascut, poete, ori ai crescut poet, nimeni nu-ți mai contesta soclul. Dupa secole de poezie, n-ai mai invatat nimic. Nu ai mai vrut sa asculti sau sa accepti ca si din rani poezia se naste, ca poezii, chiar ranite de necunoastere nu-si pierd sufletul de poezii. Spui, tu nu intelegi piatra ca mine! tu nu intelegi piatra. Trufas, continui, n-ai cunoscut nici negre stele, asa ca, invatacelule, n-ai cunoscut stele! Si daca nu ai fost sculptat in ele nu mai ai cum sa fii.
Cunoasterile, intelegerile si fiintele nu te-au deschis, ci te-au orbit. Chiar si necunoscandu-ti gandurile pietrei, pot sa cunosc o piatra. Chiar si de n-am fost peste stele, loc tot mai e pe ele pentru ca stelele, poete, nu cunosc "a cunoaste" ori limite ca "loc".
Sau crezi, poete, ce ai crescut poet, ca un trecut se rupe si cum a fost trecutul la fel va fi de-a pururi?
Coboara-ti tu privirea aici, printre ierburi si pietre de acum si vezi ca ierburi sunt si mai verzi si mai uscate decat ale trecutului si pietre cunosc iremediabil si de neoprit, mereu, alte forme.