sincronizarea perfecta e solutia la problemele noastre cotidiene ce par anual, neluand nici o pauza cand vantul crede ca e prea batran ca sa mai sufle. el insa sufla in continuare peste trupurile noastre adormite si protejate de un cocon prea grosolan ca sa-si dea ca uneori este lovit cu o brutalitate ce depaseste limitele umanului si ale inumanului. cea mai simpla idee e spulberata de catre tiranii care ne conduc, strigatele sunt amutite cu ajutorului unui scotch, insa cine nu se da batut mai poate spera la o iluzie a realitatii pe care de fapt nu o traim, nu o vedem, nu o auzim, nu o simtim, ci pur si simplu o visam si ea ne serveste ca hrana durerii sincronizarii imperfecte. si unde duc de fapr toate acestea? raspunsul nu-l dau eu, ci sufletele amortite care vor cu adevarat sa se trezeasca din visul prea excentric si dur al falsei realitati conduse de mosi si popi.