Lumanare groasa, rosie

Privirea-i trecea incet, cinematografic de la ceara transparenta din bolul de sticla cu mici cochilii pe fund la o alta parfumata si se fixa pe lumanarea rosie, groasa infipta-ntr-un paharel de tarie. Apoi, pe deasupra mesei din fier vopsit negru adulmeca un peisaj de toamna cu alee ce inconjoara pajistea printre copacii aurii - un fototapet ce-i chinuia gustul de cand se mutase aici, un sentiment de nesiguranta excitanta la adapostul lor si o banca ce coboara inspre lumina, in camp deschis, pe povarnisul lizierei. Dincolo, cam cat de departe ai arunca o piatra de prund, parcul-luminis se pierde din nou in padure.
G. deschise ochii si se trezi pe spate. Incerca sa-si aminteasca daca a avut iarasi cosmarul ce-i insoteste de obicei somnul pe spate. Efortul fu mare; la ora aceea incepea agonia unui alt timp locuit de alte spectre. Ii trecu prin minte titlul unei carti din biblioteca sa, “Adevarul, nu visul” de Marie Louise nu-stiu-cum, si ii ramase infipt in minte, glasul ei incepu sa-l repete obsedant. Asta i se intampla din ce in ce mai des cu un crescendo egal, pornit in pantaloni scurti privind un obelisc: obelisc, obelisc, obelisc, obelisc, obelisc, obelisc, ]i se va sfarsi, potrivit temerii sale intr-un ospiciu. Dar iata ca sunt cel putin trei variante; de ce am citi doar cu un singur sens :adevarul, nu visul. adevarul, nu? visul... adevarul nu. visul. Vrei realitate? Iti dau realitate. “Idiotul”, il blagoslovi G. cu voce tare, dar numai pentru sine, pe cel la care o auzise. “Ma pis, deci trebuie sa ma scol.” Iata o inferenta demna de el. Cearceaful scrobit cu vopsea de ulei de cand o pictase in pat rastignita si cu sperma altor vremi fosni lingusitor si-si continua somnul. Intra in baie si se privi in oglinda. Cu ochii larg deschisi voind parca sa se cuprinda de dincoace si de dincolo, ca un pendul, din ce in ce mai aproape de vama dintre aici si acolo, cand va ajunge doar pe jumatate reflectat, inghitit de oglinda. Cand moleculele lui vor incepe sa se destrame si va semana izbitor cu un spectru. Dadu drumul la apa incercand sa se hotarasca inainte de a le privi, de ce esenta sa se imbibe. Sticlutele zaceau pe-o revista deschisa: “Insulele Seychelles – un paradis terestru” suna titlul unui articol de calatorie. Asta putea fi un loc unde sa se surghiuneasca pictand vulcanul, padurea, casele, mai ales casele si marea. Pe oameni nu-i poate vedea decat asemeni unor pete de culoare apoasa scurgandu-se de pe suporturi liber alese: un perete, un pat, un raft de biblioteca, o vitrina bine luminata. Din cand in cand cineva i se impune in toata materialitatea sa geometrica. Pe acela il trateaza atunci ca pe o ibovnica si-l foloseste pentru a se orienta in spatiul populat. Isi implanta piciorul frumos, ca de femeie, in apa calaie. Ramase catva timp asa cu urechile tiuind de liniste, apoi il ridica si-l aseza langa celalalt, cel uscat. Uitase ceva important. Trecu dincolo in “camera cu pat” si se aseza la masuta de toaleta . Lua sticlutele cu parfum, incet, pe rand, pulverizand cate-un petec de epiderma. Isi curata fata cu un demachiant, arunca vata, se ridica, introduse in priza firul lung al radiocasetofonului si-l trase dupa el. Intra in cada si se aseza in genunchi. Potrivi pe frecventa Romania Muzical, il lipi de ureche si se cufunda.