Au fost odată niște cai uriași.
Erau albi și umblau iarna cu capul plecat
Pentru a ne asculta sufletul.

Noi ne jucam, ca prin zăpadă,
În coamele lor lungi și ușoare
Și pășeam împreună spre nesfârșire
Prin albul lumii noastre imaginare.

Au fost odată niște îngeri cuminți.
Niște copii dolofani și plini de iubire.
Zâmbeau, când îi priveai, în neștire
Și își ascundeau aripile după părinți.

Ne întreceam în apele stelare
Ale norilor și în ultimele clipe
Ei își lăsau lumii eterne risipe
Umbrele și, luând razele soarelui,
Încercau în suflet să intre.

Au fost odată niște Moși Crăciuni
Plini de bărbi și promisiuni negândite.
Îi întâlneam pe trotuare - grași, dormitând -
Cu sticle de coniac negolite.

Păreau uriași din altă lume.
Când sforăiau se cutremura universul.
Luptaseră lupta sfântă și dreaptă
Dintre promisiune și visul ce-așteaptă.