Inceputurile au fost banale.

Duminica,12:10
M-am nascut cu o singura inima si sunt ambidextra. E cald. Rog doctorul sa traga perdeaua. Dupa 9 luni pretind comfort. Ma plang de caldura din salon. El nu pare sa inteleaga. Insista cu privirea; se asteapta sa plang. Imi da o palma. Bine, ii fac pe plac si plang o vreme. Dar sa ne intelegem; vreau sa dorm.


Luni, 14:36 (dupa 5 ani)
Nu scriu mult. Obosesc repede, si sunt asteptata de doi oameni mari imbracati in paturi din care ies maini.
M-am hotarat pentru mana stanga dar uriasii spun nu si-apoi arata spre mine. "Doamna, trebuie sa invete sa fie ca toti ceilalti. Ce-om face cand o creste?", se insista pe langa mama.
Am primit o rotitoare cu doua roti. In schimb, m-au deposedat de leagan. Rotitoarea e numita, generic "bicicleta". Decid ca nu e problema mea.


Marti, 11:15
Intre timp am ramas nedumerita si dreptace.
Am o singura inima care tot creste. Sper ca stie cand sa se opreasca. E pe mijloc, ostentativ plasata intre doi plamani plini, dublati de aer.
Toracele meu contureaza o harta cu inima ca un centru regional, ca sa vorbesc pe intelesul vostru. Si metropola sangerie pulseaza. Si face zgomot. Mi se spune ca e normal. Cineva ma obliga la suc de morcovi. Pe foaia din fata mea scriu apasat: "Error".


Miercuri,nu am ceas...
...dar am timp.
De cateva zile s-a pornit o ploaie deasa, alba, si oamenii mari ma imbraca in paturi prin care imi ies si mainile, si picioarele. Cineva imi spune povesti cu pestisorul de aur. Nu-mi plac; nu vrea sa inteleaga.
Ne tocmim si iesim in ploaia alba. Mi s-a inrosit nasul; sa-mi promita cineva un roi nesfarsit de fluturi albi. De ploaie, de miercuri.

Joi, 21:19. (au trecut 3 ani)
Doua vorbe, pentru ca a trecut ora mea de culcare.
Am ramas extremista. Ma gandesc doar la cazuri extreme,
de dreapta.
Se ia un ins, se agita, i se da un carlig. Asa risca jumatate din populatie sa fie deposedata de cord. Aici nu e de stat; e de ascuns.
Inchid ochii si daca vreau, bate mai tare.
Poate sa si ia o pauza. Ne-ntelegem bine.


Vineri, 06:24
Dupa cum stau lucrurile, raman cu o singura inima. Acum o sa-mi rescriu geografia toracelui. Planuiesc o redistribuire a sunetelor ritmice despre care se spune ca provin de la inima. Adica, o reamplasez, daca nu va plac cuvintele mari.
Primavara, vara si toamna imi voi lega inima de cele patru perechi de sireturi. Pentru ametirea inamicului am ales in favoare diferentelor de culoare. Studiile arata ca daltonistilor le va fi si mai greu.

Sambata nimeni nu poarta ceas.
Bunica zicea ca am inima mare, mare, cat un balon. Dupa o vreme a disparut si a imbracat-o pe mama in negru. Dupa usa s-a auzit foate bine vocea doctororului spunandu-le oamenilor mari ca a murit de "inima prea mare".
Langa bunica s-a asezat bunicul, innegrind si mai tare ochii mamei. Nu am reusit inca sa inteleg de ce bataile unor inimi iau pauze de o eternitate. Mai incerc.
Si-atunci, ca sa previn orice repaos lung al batailor am hotarat ca (din marinimie) iarna sa o leg de fular inima, da, inima.

ATENTIE
Ce ramane a se reamplasa strategic, sub caciula.
Mirarea si ecoul a se plia cu grija in manusi. E de dorit un model cu ciucuri.

Acolo e cald si bine.
Si nu circula zvonuri.