Valul se naste din adancimile linistite ale marii, creste si apoi isi gaseste sfarsitul pe tarm, intr-un sunet inefabil de poem marin. Intr-un ciclu perpetuu, alt val ii ia locul, intocmai ca si viata, caci dupa moarte linia vietii nu se rupe ci este continuata mereu de vietile altor oameni, care vin din trecut spre prezent si evolueaza in viitor.
Dupa o interpretare proprie, subiectiva, "stanca" ar putea simboliza destinul implacabil, iar "valul" -efemeritatea omului-, viata sa care se sparge uneori de stanca dura a unei morti violente sau de tarmul lin al unei morti lente prin imbatranire, val care oricum se sparge.
Stereotipia valului are echivalente cu stereotipia vietii, a carui miscare continua roade stanca, asa cum si vietile intr-o miscare lineara, continua sunt stranse intr-o Viata unica, vesnica, cu esenta cunoasterii dezvoltandu-se prin acumulari de stiinte exhaustive. Aceasta Viata este absorbita din eoni divini, din existenta infinita a lui Dumnezeu si ne garanteaza nemurirea, caci Toti suntem o parte a lui Dumnezeu, iar monadele lui Dumnezeu se afla in
noi.