Când o-ntrebare, nu una-ntâmplătoare,
forțând un răspuns ca apărare,
sau și mai grav : o justificare,
suportă totuși amânare,
sau,
Când întrebarea
rămâne în aer, pe buze nespusă,
un gând cu-o imagine ad-hoc suprapusă,
redecorează în minte o stare de fapt,
decupând-o din real și plasând-o-n abstract.

Abstractul, privit ca obiectivitate,
cerne argumentele pro sau contra, uitate,
prin sita ipotezelor resuscitate
lipsit fiind de impulsivitate.

Dislocând ansamblul din vechea lumină,
dezbraci substanța de mediu și vină,
filtrând-o la rece de conjuctură
și-atribui la propriu o nouă postură.

Discernământul anină cuvintele-n gât
stopând vorbirea, făcându-te mut,
construind întrebarea la vechea-ntrebare:
"Dar dacă greșesc?... o fi bine oare?"

Rolul ei, de anihilatoare,
clădită-n cutumă și umilă așteptare,
e un câștig de diplomație subtilă și căruntă,
a reevaluării...ce doar într-un târziu cuvântă.

Experiența, ce ține de ani de interiorizare,
și-auto-analiză, să-i zicem: purificatoare,
definește-ntr-un final o reformulare,
sau și mai indicat: o totală anulare.

Ca o impresie pur personală,
sau o judecată ce se vrea imparțială,
a unuia ce conștientizează pe drept,
că-i departe de a fi perfect,
îmi permit să extind cuvântul "amabil"
la modul elegant de-a fi...rezonabil.