agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ Why falling (December)
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-08-06 | [This text should be read in romana] |
Plesca Adriana Doina
Mi se deschisesera ochii Mi se deschisesera coastele Mi se deschisesera aripile … si tu tot si tu tot nu te-ai deschis Parapanta a caderii mele in vid (poezia "diagonala") deschidere catre porti inchise ochii mari intrezarind misterul vietii netulburati de vecine pleoape inchise coaste pregatite pentru rani purificatoare aripi desfacute pregatite de zborul interior cadere in vidul inimii plin de taine celeste trambulina eliberarii sinelui Daniela Luca Așterne-te pe citit ... ca frunza copacului pe oglinda lacului. voi citi întâi primele gânduri prinse-ntre picăturile de cerneală m-aș așterne ușor între litere să-ți cuprind poezia în ape de suflet pentru ca apoi să pot face însemnări de la dreapta la stânga ca o rugă pentru ceea ce creatori am putea fi o singură secundă ne naștem ușor strâmbi fără aripi fără nici măcar o aură sidefie ne naștem în cuvinte trup ca pentru a fi calești ale spiritului și hoinărim mai departe cu mâna dreaptă scrijelind câteva litere dinspre circumvoluții parcă deja brăzdate de timpuri Să vânezi, să elimini, să stârpești aparențele, până la anihilarea propriei prezențe. Să rămâi numai cu existența. să te desfaci de fiecare mască impregnată pe simțiri pe zbaterea pleoapei să te smulgi din rădăcinile falsului încă o dată și tot așa până când respiri eternitatea în doar o cădere a firelor de iarbă sub copita murgului roș rămânem așa goliți de prea-ambalata noastră existență foșnitoare rămânem esențele unor ochi mirați fără gene căutătoare privire și un strigăt a renaștere-n zori de august sub ploaia poeziei Codrina Verdeș pe zăpadă – urme de vânt în privire – urme de gând sufletul pune întrebările învață să-i asculți privirea chiot de disperare îi este greu să-și poarte frumusețea scobindu-ți orbita până la os îi este greu să admită furtunile pe care le provoacă scrâșnet de nostalgie inhalare de valuri ideea de om îmi dă aripi despre colegii noștri, fulgii de zăpadă nu mai știu nimic de astă vară ideea de dragoste este tot bine sănătoasă aerul pe care îl respir este începutul cerului (poate că Dumnezeu ne joacă viața la zaruri) am început să descopăr argumentele adaptării la condiția de nebun liniștea de la îngeri o am, în toate zilele eu nu sunt, eu mă petrec sunt jumătate real, jumătate abstract m-auzi vertebrato sufletul meu mă vinde pe mine nu eu pe el odată am plans pe malul mării mi-am amintit căderile în gol imaginea razelor de soare coborând printre nori urlet diagonal izbit în ecouri (orice țipăt este expresia unei neputințe) nu mă azvârli în colțuri de stradă cerșind curcubeul ideilor răsare doar după potopul durerilor ele trebuie mototolite bine băgate în ochi digerate cu lacrimi eliminate pe gură și într-o zi ai să te trezești poet cu o octavă mai sus tu, ce ai devenit am încercat să judec din punctul de vedere al femeii dar ea era în rotire și în rodire descoperind descopilărirea închid definitiv obloanele sufletului pentru ca lumina viselor să nu mă mai deranjeze nu te grăbi să vii aici pentru că de aici nu se pleacă niciodată înger gri, înger gri, nu credeam c-ai să mai vii… Maria Trezariri* Se propune cuvantul "trezarire" în întelesul tresaririi urmata de trezire si de întrezarire, ca justificare a actului poetic. Trezarirea este luarea la cunostinta de catre om a poeziei din sine insusi si presimtirea poeziei din ceilalti. Cuvântul acesta propus spre judecată vreau să-l duc dincolo de intuiția poeziei, îl voi așeza direct în om și-l voi lăsa liber să facă ce vrea. Mi se pare că începe să capete și ale nuanțe, uneori de roșu aprins alteori de gri. Cu aceste culori găsesc alte semnificații din care îmi definesc anumite stări: starea de griu, e amestecul dintre alb și negru, dintre albul crinului și culoarea norilor supărați pe stele, e lupta dintre bine și rău, e dragostea dintre noapte și zi… Am crezut ca sunt lumanare: capul topindu-mi trupul. De fapt si capul si trupul mi le topeste altceva, altcineva, altundeva. Pot crede că ești lumina care arde pentru veșnicie și-mi luminează căile, cărările, uneori încurcate ale vieții. Trupul meu templu spre zidirea oamenilor ce vor topi cu căldura lor răceala zidurilor de piatră… Legarea cuvintelor nu este intotdeauna o impletire de funii de alpinist ci, adesea, o rupere din corzi si o plimbare prin neant. Cuvântul e legătura dintre mine și tine, răzbunarea mea dusă la disperare, funia care se așează în jurul gâtului, uitând de darul lui Dumnezeu, e ruperea sufletului în bucăți și feliat în versuri, cuvântul ești tu... -Dar daca poezia nu are nevoie de vers atunci de ce confundam uneori poezia cu versurile ei? -Pentru ca uneori sufletul canta iar versul incearca sa ingane melodia. Dar daca ai urechi de vazut si ochi de pipait atunci nu ai nevoie de versul inganator. Nu poezia e ceea ce mă exaltează uneori, ci faptul că tu exprimi o stare pe care eu o trăiesc dincolo de tine, fără ca tu să știi ce mi se întâmplă, fără să știi ca m-a durut versul acela sau poate cât m-a alinat, fiindcă mi se așeza direct pe sufletul meu rănit, vrei nu vrei spui cuvinte, vrei nu vrei uneori cel de lângă tine aude cuvântul șoptit, îngânat în vers, nu e vina ta, e doar vina urechii celui ce ascultă… Ceea ce ma face sa respir nu e aerul. Ceea ce ma face sa sper nu e speranta. Ceea ce ma face sa cred nu e credinta. Ceea ce ma face sa vad nu e lumina. Aerul, speranta, credinta, lumina, ma ajuta doar sa respir, sa sper, sa cred, sa vad. Cel ce mă face să cred că mi se întâmplă toate acestea atunci când respir, când sper, când… e acolo în mine ascuns tot de mine și până la urmă tot de mine depinde dacă eu doresc să fac toate acestea, totul e să primesc darul vieții si să încerc să-l înmulțesc… notiuni de managementul durerii*** durerea mi se prelinge prin venele uscate de privire uneori lasă urme roșii pe zăpada încă netopită vorbește în limbi și-mi sapă adâncurile mă respiră sufocându-mi întoarcerea în timp exerciții de nebunie boloborosind cunoașterea mă caut uneori Daca tu ai fi aripa Si daca eu as fi aer Ca sa te poti sprijini in el, Atunci Pasarea Pe care am purta-o noi, Noi doi, Niciodata Nu s-ar mai intoarce pe pamant. *** Am incercat sa judec din punctul de vedere al pietrei Dar piatra se rostogolea Piatra în rostogolirea ei se credea cuvântul acela spus de tine în zorii acestei zile, când totul părea atât de roșu, când prin luptă vrei să străbați drumurile și să cunoști toate cărările, te trezești la viață, te uiți și te miri: sunt eu cel ce am stat acolo în pântecul ei, acolo ca într-o închisoare? Sunt liber! Da! Sunt liber și vreau să cunosc! *** andante pletele ei mângâiate de vant spiralele creierului meu despletindu-se despletindu-se gândurile tale mintea mea capătă culoare sufletul meu simte trăirea clipe lacrima - clipă în ochiul - timp întorcându-se întorcându-se lacrima în privirea ta inima-mi se zbate timp cuvântul caută adăpost în ochiul tău Nu te grăbi să vii aici. Îți spun! Ai să-ți pierzi aerul și respirația ai să rămâi pe neașteptate în pielea goală în surâsul - su-râsul - sub râsul comisiei iar eu n-am să te pot apăra pentru că aici, pe plaja de sticlă nu sunt decât băiatul de mingi al infantelor jucând volley cu fulgere globulare mă-ncumet să vin măcar azi spre tine cuvintele îmi vor fi puține semnul e cel ce-ți face cu mână eu sunt aici am fost și voi fi mereu atunci când timpul uită să mai numere ani atunci când inima iubește eu eu nu-ți voi răspunde decât eu tu vei căuta răspunsuri vei face adnotări pe colț de inimă te vei întreba ce caut si poate totuși voi încerca să-ți răspund e schimbarea la față!!! te găsesc azi altfel decât ieri ieri te pregăteai pentru schimbarea zileor în clipe și a anilor cuvinte azi mi se schimbă cuvintele în gânduri eseurile concep gânduri proza mă scrie în versuri iar eu da eu sunt aici în pragul acestei zile să-ți spun m-am schimbat la față doar azi dar si mâine și poate pentru totdeauna pentru mine e zi de sase august când îngerii își schimbă penele cernite în albastru de Voroneț decembrie ninge peste cuvântul tău cald la zi de august sase |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy