Imaginea-i prea neclară ca să pot să mai disting ceva concret, capul se simte ca o bilă de fier ruginit dar nu pot să mă opresc..n-am de ce.
Dacă aș avea doar opt litri de sânge..paharul ăsta mi-ar crește alcoolemia doar cu zero virgulă zero zero șase la sută, dar am vreo 9 din cauza metabolismului meu..ceea ce-nseamnă că nu mai am nevoie de multe pahare ca să ajung în comă.
Totuși ridic paharul și-l sorb pe tot, partea amuzantă vine când trebuie să înghit..uh cum arde, dar ce contează?
De ce m-ar interesa de corpul ăsta care nu știe decât să distrugă? Când totul se prăbușește în jurul meu nu pot decât să fac lucrurile să se prăbușească și mai repede - eu nu-s făcut să creez nimic.
Motivul pentru care am ajuns la petrecerea asta e obligația față de un amic destul de vechi, dar lucrurile s-au precipitat când au început să-mi revină în minte amintiri, scârboase amintiri.
N-am voie să am regrete, dar totuși..mă încearcă un sentiment ciudat. Puteam să fiu altfel, puteam să iau alte decizii..mai contează ceva acum?
Am fost avertizat că drumul pe care l-am ales e periculos, e rece și tăios..dar atunci nu mă interesa, atunci vedeam mai marele bine. Acum văd dincolo de aparențe, dincolo de umbrele așternute să mă protejeze.
Tipa din fața mea îmi explică despre cum ea n-a suportat niciodată să fie pe locul doi, despre concurența care a fost întotdeauna între ea și sora ei mai mică..bleah! Femeie stupidă..are nevoie să i se ofere atenție, are nevoie de căldura aparenta cel puțin, are nevoie de un caracter care nu se lasă influențat și va oferii totul. Aș putea să fiu acel cineva pentru ea, dar interesul pe care mi l-a stârnit când a intrat în cameră s-a șters încet cu fiecare picătură de alcool în plus, cu fiecare amintire despre momentele care ar trebui să mă definească ca persoană. Cum poate să mă definească durerea pe care-am provocat-o? Cum aș putea să zâmbesc gândindu-mă la trecut știind că nu există niciun rost pentru care ar putea cineva să-l înțeleagă?
Îmi zâmbește dulce și-mi dau seama că mă măsoară, chiar dacă ochii mei o țintuiesc pe scaunul ăla când nu știe ce vrea.
Ar trebui să-i spun ceva, probabil c-ar vrea să am orice fel de inițiativă.. Dar sunt doar un zar, mintea mea refuză să-și facă treaba, așa că mă văd obligat să-i mângâi obrazul. Dar nenorocita aia de mișcare mi-a intrat deja în reflex, știu ce nerv am atins și știu că asta o va face să mă vrea și mai tare..la dracu! Vream doar să-i ofer orice fel de răspuns la ce mi-a spus, nu s-o fac să fiarbă.
O simt cum tremură încercând să-și oprească un suspinat care a ajuns deja până la mine.
Își cere scuze și se retrage către toaletă cu promisiunea că se va întoarce imediat, iar eu rămân cu gândurile mele în continuare și cu paharul de vodcă care să le-nmoaie..
Nu am trăit decât pentru câteva secunde.
Nu contează toate zâmbetele pe care le-am smuls, nu mai contează nici zâmbetele pe care le-am oferit.. Nu mai contează nimic.
Tot ce vreau acum de la viața e ca timpul să stea în loc, să rămân înghețat în starea mizerabilă în care mă aflu..pentru că merit!
Prea multe lacrimi pentru motive mult prea stupide au fost vărsate, prea multe vieți afectate pentru banalități.
Vise spulberate de secretul realității pe care am avut atât de mare grijă să-l protejez..
Principiul schimbului echivalent spune că niciun om nu poate să câștige ceva dacă nu sacrifică ceva egal ca valoare..deci ăsta-i prețul pe care trebuie să-l plătesc pentru tot ce-am vrut să realizez?
Un nemernic - acesta este, probabil, felul în care oamenii mă vor aminti.
Dar în umbră, departe de bani și de cunoaștere se află alte adevăruri..
Secrete atât de periculoase încât a trebuit să le ascund chiar și de familia mea.
Care-mi mai sunt valorile? Banii n-au contat niciodată, familia trebuie să stea departe de mine, iar onoarea nu există pentru cei ca mine - ce rămâne?
Singura valoare care mi-a rămas e dreptatea, echilibrul care ar trebui să guverneze lumea în care trăim.
Atunci ce rost are ceea ce fac acum? Să creez încă o amintire tristă despre o seară care ar trebui să fie frumoasă?
Îmi amintesc că am nevoie de persoane care să mă facă să-mi uit trecutul, chiar și pentru câteva minute.. Ãsta trebuie să fie motivul!
Trebuie..pentru că nu găsesc niciun altul.
Rochia ei lungă se mișca ușor lăsând să se vadă picioarele ei superbe.
Habar n-am care-i e numele, nu m-am obosit să rețin ceva din tot ce mi-a povestit mai devreme..dar nu mai contează detaliile: am nevoie de asta!
Mă ridic, îi apuc mâna pe care știu c-a frecat-o de tâmple la toaletă întrebându-se de ce nu se poate abține și-i propun să plecăm din aglomerația asta de oameni. Se uită adânc în ochii mei încercând să-și dea seama dacă o să regrete sau nu decizia asta, dar ochii mei nu lasă să scape nimic din ceea ce seamănă din ce în ce mai tare cu un uragan închis într-o cutie numită craniu..
Își scoate cheile din poșeta și-mi spune că nu stă departe, după care pleacă făcându-și loc prin mulțime..dar ah, nu mi-a dat drumul mâinii. Mă ține strâns, să nu mă piardă - o să fie una dintre cele care nu va înțelege de ce nu va mai reușii să mă găsească începând de mâine.
Ajuns în parcare încep să mă gândesc la un pretext ca să nu schimb niciun cuvânt cu ea pe drum..trebuie să-mi vină ceva în minte!
Mă urc în dreapta și o întreb dacă o deranjează muzica, o văd cum își mușcă buzele pentru că probabil vrea să vorbim pe drum, să se convingă că nu va regreta..dar prefer să-i spulber îndoielile când vom ajunge în pat.
Aleg cel mai uzat cd pentru că știu că acela-i preferatul ei, recunosc melodiile și aleg una mai veche, o pun pe repeat.
E melodia care-mi amintește de o fostă, e melodia care m-a făcut să zâmbesc acum nici un an..e melodia care trebuie să-mi amintească că n-am voie să am regrete, că n-am nevoie de vină!
Cerul e așa frumos în noaptea asta..
Îmi scot telefonul din buzunar, îl pun pe silențios - nu vreau să mă streseze nimeni în seara asta, întorc capul spre stânga pentru că știu că trebuie să ofer un zâmbet convingător ca s-o fac să se grăbească, o sărut ușor pe obraz și mă gândesc în continuare la tipa care mi-a luat mințile acum mult timp..
Mașina oprește destul de brusc, iar asta reușește să mă trezească din visarea mea. Întorc capul și îmi opresc pumnul care deja se îndrepta spre buzele care vor să mă sărute - reflexe nenorocite.
Mă sărută și-mi spune c-am ajuns și..mă întreabă dacă sunt sigur că vreau să fac asta. Stupidă întrebare...ce tip ar spune "nu"? Cobor din mașină, o ocolesc că să dau dovadă de bunăcreștere deschizându-i portiera.
Ne îndreptam către lift și-mi dau seama că are nevoie s-o motivez înainte să ajungem în casă. Îi prind capul în palma mea, o sărut în timp ce mâna mea stângă alunecă pe rochia ei până la coapse.
Ne urcăm în lift, mă las izbit de peretele de oglindă în timp ce ea-mi sărută gâtul..
Îmi revin în minte aceleași gânduri..
Libertate, liberul arbitru, dreptate - acestea sunt valorile care îmi ghidează acțiunile!
Zâmbesc, satisfăcut c-am reușit din nou să-mi schimb starea de spirit în câteva secunde, îi ridic capul și o mușc ușor de gât..atât de ușor încât îi scapă un țipăt ascuțit de plăcere, îi prind fesele și o lipesc de perete, apăs butonul de oprire al liftului iar zgomotul de avertizare începe să sune monoton - nu vom mai ajunge în casă decât peste ceva timp.