sadeam la clasicul pahar de vorba de care-s dependenta(de el?,de interlocutor?)...
si descoperiram cu nefinisata stupoare ca-da!-ele,cuvintele,aveau o relatie absolut fantastica-interactionau fizic,vibrau de tipa aerul si-ti amortea respiratia/ba chiar si sangele-si reducea viteza de rulare...
a mirare...
oameni buni,nu vorbesc de licente poetice!!!nu aruncati privirea in spatele cuvintelor!nici gandul sa nu-l rataciti pe-acolo!nu-nu!!!
pacatul originar sedea in cuvant intr-un mod desuet de confortabil si gentil se agata de buze nestiut arcuite,banuite numai de felul in care se mulau pe sunetele pe galena care conecta suflet la suflet;
cand ameteam in sala de curs in piruete desuete cuvinte maiestre si intelepte si cochete,profesorul,nedumerit de atata naivitate prefacuta scotea cu naduf expresia-i definitorie:''mai,omule,mai!!!ci vrei sa spui ca m-ai perdut?''si numai o privire sugubeata de viitor rateu de geniu-i raspundea ...
da'n seara asta,pen'prima data am ramas nauca de frumusetea cuvintelor pe care le folosesc indeobste pe post de arme albe graitoare -simbol clar de impaciuire cu prostia altora;de cate ori ai simtit cuvantul intr-o stare totala de verticalitate?de obicei ,romanul tine cuvantul intr-un echilibru precar,dand loc in acest fel nenumaratelor interpretari.
iata-ma uimita,robita,lovita de precizia verticalitatii cuvintelor,de ingemanarea lor in minti care n-au interferat prea mult la viata lor..
superb sentiment!!!-poftim de incercati daca va da inima voie si Dumnezeu -interlocutor.