în primăvara aceea
pomul tău sălbatic a
evadat din sâmbure
săpându-și tunel de lumină
printr-un ciob de inimă
zis eu

un cântec răgușit de
re-înviere i-a vegheat
ritualul înverzirii

apoi au năboit florile albe
înecându-mi visele de porțelan

au trecut vânturile serii
prin dunele secundelor furnici

florile erau fluturi
erau fulgi

erau pulberea de argint
în care și-a găsit alinare
efigia
piciorului tău
desculț