Degetele nu le-am avut niciodată,
dar am avut, în schimb,
legănarea haotică
a unei seri uitate,
uitate de toți în trecut.
Lacrima de atunci
e zâmbetul ironic de azi.
Furia o resimt
sub chip de ne-nțelegere
trecută.
În serile cu fum și cântec,
în serile gălăgioase,
părul meu și degetele
erau vorbele nerostite.
Dimineți alese
și glume curățate de fărâme,
am aspirat tăcerea
și-am presărat cu mușcate
o cameră întreagă.
Poezia era perfectă,
rimă aleasă
și chip nepriceput
alături.
Răpirea mi-a adus în minte
și-n suflet îndoiala,
iar pe foaia asta,
m-am pierdut
în sincerități compromițătoare.
Stare de dulce delir...
pașii purtați
spre capătul lumii
erau întorși cu fața spre fum,
Mâinile înghețate,
toate patru,
țineau căni albe,
departe de chipurile
din trecutul gri.
Mâinile înghețate pe care nu le-am avut
niciodată
nu mai joacă vechiul joc,
acum joacă unul nou,
un joc cu 10 reguli simple...