Azi ușa teatrului stă deschisă
pot să fug fără să privesc înapoi
să uit nopțile de insomnie
în care îmi repetam la nesfârșit replicile alese cu grijă
să uit cum am învățat să zâmbesc înafară
și să urlu înauntru
azi ușa teatrului stă deschisă...
... și totuși uite-mă plângând în pumni
(încă repetând un rol învățat pe de rost)
a neputință de-a păși
pe ușa aia deschisă
ca pe un covor roșu de Oscar